*”Abia aştept să-mi blocheze conturile, că imediat îi dau în judecată! Nu sunt arieratele primăriei, sunt arieratele gvernului!”, declară Vasile Olaru
Din 2007 încoace, Primăria Girov a semnat mai multe contracte cu firme de construcţii pentru investiţiii cu finanţări aprobate prin hotărâre de guvern. Din start, banii au venit cu ţârâita, după care s-au sistat finanţările. Constructorii au continuat lucrările, pe banii lor.
Acum, primăria e obligată să plătească arieratele, deşi guvernul ar trebui să dea banii respectivi. Mai mult, autorităţile locale sunt ameninţate cu blocarea conturilor. La Girov, restanţele la plată sunt de vreo 7 miliarde lei.
Pe bună dreptate, primarul Vasile Olaru este „foc şi pară”. După ce că bugetul local e ca vai de el, mai trebuie să plătească şi datoriiile guvernului… Dacă va face ori nu, aflăm din interviul cu edilul şef din comuna Girov.
Rep.: Sunt „calde” încă cifrele pentru care s-au tot purtat discuţii aprinse, în două runde, la Consiliul Judeţean Neamţ. Mă refer la sumele alocate bugetelor locale. Sunteţi mulţumit de banii care au fost repartizaţi comunei Girov?
Vasile Olaru: Nu sunt nici pe departe mulţumit, n-am cum. Mai ales de sumele alocate pentru plata arieratelor. Vreau să fac o precizare, ca să ştie toată lumea. Arieratele care s-au acumulat la nivelul comunei Girov, nu le-am făcut eu, primarul Vasile Olaru, că aşa am vrut. Nu sunt arieratele primăriei, sunt arieratele guvernului! Aceste arierate vin din urmă, din anii 2007-2008-2009. Atunci am semnat contractele pentru investiţii cu firme de construcţii, în baza unor hotărâri de guvern, prin care era aprobată finanţarea acelor lucrări. Să vă dau doar unul din multele exemple pe care, din păcate, le avem. Pentru renovarea Grădiniţei Girov am făcut contract cu constructorul, firma a executat lucrările pe banii ei. Guvernul ne-a alocat o parte din bani, după care a sistat finanţarea. Grădiniţa funcţionează de 2 ani în condiţii foarte bune, realizate pe banii constructorului. Noi nu am putut plăti, pentru că nu am primit bani de la guvern. Nu-i singura investiţie realizată pe acest „sistem”…
Rep.: Ce veţi face până la urmă? Că datoria-i datorie, musai trebuie plătită…
V.O.: Noi, primarii, am fost ameninţaţi că, dacă nu plătim arieratele, o să ne blocheze conturile. Abia aştept să-mi bloceze conturile, că imediat îi dau în judecată. Automat dau în judecată Trezoreria, Finanţele Publice, Ministerul de Finanţe şi Guvernul României. Am început să plătesc o parte din arierate cu banii bugetului local, ceea ce nu este normal. Nu pe baza bugetului local am semnat acele contracte de investiţii. Le-am semnat pentru că finanţarea era alocată prin hotărâre de guvern. Acum mă forţează să dau, ba 5 la sută, ba nu mai ştiu cât. De ce să dau bani din bugetul local? Să dea gvernul banii, aşa cum a stabilit prin hotărâre de guvern. Ni s-a sugerat să apelăm la credite. Nu fac nici un împrumut! Nu văd a fi treabă normală. Eu nu fac nici un credit, poate să-mi blocheze conturile primăriei.
Rep.: Care e nivelul arieratelor acumulate de-a lungul timpului? Care, aşa cum aţi spus, nu sunt ale primăriei, ci ale guvernului.
V.O.: Acum, Primăria Girov are de plătit 6-7 miliarde lei vechi, ca datorii la firmele de construcţie. Datorii care se regăsesc în investiţii finalizate integral sau parţial, făcute pe banii constructorului. Grădiniţa este terminată, la Şcoala Girov şi la sala de sport lucrările sunt realizate în procent de 30-35 la sută. La şcoală, contractul nu-i făcut de primărie. Noi avem contract doar pentru grădiniţă şi reabilitarea sălii de sport de la Şcoala Girov, unde avem datorii. Sunt la al patrulea mandat de primar, în tot acest timp nu am apelat niciodată la credite bancare. Am chibzuit banul public, bugetul comunei Girov, în aşa fel încât să-mi ajungă pentru toate. Să fac ceva pentru comunitate, să dau şi salariile la oameni, să plătesc facturile către furnizorii de utilităţi.
Rep.: Pentru acest an, ce sumă aveţi de chibzuit? Care sunt cheltuielile presante?
V.O.: Prioritare sunt lucrările de reabilitare a căminului cultural. Investiţia este începută din septembrie anul trecut, se lucrează şi acum. Licitaţia s-a ţinut la Ministerul Dezvoltării, a cîştigat o firmă foarte serioasă care lucrează bine. Se va încadra în termenul de finalizare, stabilit pentru luna iunie 2013. Finanţarea acestei lucrări are prioritate, întrucât avem de achitat partea noastră de contribuţie, vreo 4 miliarde lei vechi. În rest, banii vor fi alocaţi de la guvern. Apoi, va trebui să asigurăm plata salariilor, a utilităţilor şi cheltuielile uzuale. Trebuie să finalizez racordarea la curentul electric a blocului tip ANL şi racodarea conductei de alimentare cu apă în satul Gura Văii. Ce mai avem de făcut pentru modernizarea centrului civic, dacă nu avem bani, lucrările vor fi amânate, nu-i o urgenţă chiar atât de mare. Sunt alte investiţii prioritare.
Celelalte proiecte depuse pe la diverse ministere, din semnalele primite până acum, se pare că vor rămâne în stand by. Nu se vor da bani, iar dacă ar fi să dea, nu va fi mare lucru. Bani se vor aloca numai pentru investiţii începute, nu pentru lucrări noi.
Rep.: Dacă tot l-aţi adus în discuţie, când va fi dat în folosinţă blocul ANL?
V.O.: La acest bloc sunt spre finalizare lucrările la sistemul de alimentare cu energie electrică. După asta vom lua în discuţie dosarele prin care sunt solicitate locuinţele. Blocul ANL are 16 unităţi locative. Cereri avem de trei ori mai multe. Cum s-a terminat lucrarea de la curentul electric, blocul poate fi dat în folosinţă. Poate că o vom face în preajma sărbătorilor de Paşti.
Rep.: Dar nu-i singurul bloc ANL ce trebuia construit la Girov. Mai e vreo şansă pentru continuarea lucrărilor?
V.O.: Mai avem aprobată finanţarea pentru încă două blocuri cu câte 32 unităţi locative fiecare. Vom vedea ce va face ANL-ul, tot s-au mai schimat şi acolo directorii. Pentru cele două blocuri nu s-a făcut nimic, sunt în stadiu de hârtii.
Rep.: Într-o situaţie paradoxală se află investiţia de la sistemul de canalizare. Banii sunt pentru ea, dar constructorul n-a reuşit să finalizeze lucrările…
V.O.: Constructorul a intrat şi el în nişte probleme, nu pot eu să comentez asta. Am promisiunea patronului respectivei firme că va veni să termine lucrarea. Nu-i mult de treabă, într-o lună – două se poate finaliza şi acea investiţie. Dacă vine şi se ţine efectiv de treabă, nici nu durează atât.
Rep.: Din puţinele resurse ale bugetului local, cât puteţi aloca pentru drumurile comunale?
V.O.: Pentru întreţinerea drumurilor comunale am primit 67.000 lei, avem de unde face balastări, reprofilări. Nu ne mai ajung banii pentru şanţuri, podeţe, rigole de scurgere, acostamente. Pentru întreţinerea drumurilor comunale, o să ne descurcăm cu ce avem.
Rep.: Aducţiunea de gaz metan nu este investiţia primăriei. Mai are vreo şansă?
V.O.: E o problemă şi aici. Toţi cesionarii care au participat la licitaţii, fug de Girov. Pentru că la noi este o lucrare mare, în proiect, reţeau de gaz metan include toate cele 9 sate ale comunei Girov. Noi am făcut o revenire la proiect, în sensul că am mai redus câteva sate. Acum se interesează o firmă din Iaşi de aducţiunea de gaz metan de la noi. S-ar putea ca, la următoarea licitaţie, să intrăm şi noi.
Rep.: Acum e în toi bătălia pentru păşunea comunală. Cum veţi rezolva problema?
V.O.: Facem măsurători cu aparat de precizie pe fiecate trup de păşune comunală, după care trecem la intabulare, ca să avem un control riguros asupra acestor suprafeţe. Până acum s-a mai intrat prin păşunea comunală, s-a mai arat, s-a mai „botezat”, s-a mai dat. Nu era o evidenţă clară. Când vor termina măsurătorile, până la finele lunii martie, vom scoate la licitaţie păşunea comunală. Acolo unde sunt deja încheiate contracte, ele se vor reactualiza.
Foto: Sorin PRUTEANU
Domnul primar are acelas discurs de cativa ani,in satul Botesti deabia se poate circula cu masina ,apa in satele Gura Vaii si Caciulesti tot o promite si alte multe foarte multe probleme. Dar sa spuna concret ce a facut pentru comuna in 12 ani.Cel mai bine ar fi pentru comuna sa isi dea demisia.
D na ELENA da de unde sa faca primaru daca nu primeste bani . El a promis pe baza altora . Ponta a promis atitea si ce a facut ca sintem vai si amar de noi . Golanii sint in functii inalte si impart banii dupa cum au interes , iar pe noi ne uita . Acum us l imparte malaiul.
Pentru a avea bani in comuna tocmai a venit viceprimar nou ,daca dn primar tot vrea sa faca ceva in acest mandat ar trebui sa coabiteze si sa se apuce cu adevarat de treaba ,sa lase luptele politice deoparte si a faca ceva iar atunci va fi primar si al sutelea mandat,daca nu va trebui sa umble iar cu minciuni si cu prostiii.
Felicitari!
Realizari bune pana in prezent.
Daca reusiti sa introduceti gazul metan sunteti de felicitat.
Putere de munca.
Si nu aplecati urechea la invidiosi.
FELICITARI !
Deacord cu d-nul Grigorescu ,sa nu va dati batut domnule primar Olaru.Ati realizat multe si mai trebuie putin efort pentru asfaltarea si canalizarea in Caciulesti,Gura Vaii si peste deal pe la Releu caci sun numai doi kilometri pina in oras si elevii ar ajunge la scoli in oras mai usor.
Canalizare si asfaltare la Turturesti pe când? Ce tot o bolmojiti atâta ? Nu sunteti in stare de nimic !
rabdare domnilor