Primarul de Dumbrava ar cumpăra radare ca să oprească accidentele de circulaţie de pe DN 15


* Încă mai am 50 milioane de lei vechi din amenzile de pe urma radarelor fixe avute, dar nu-i pot folosi…”

CNADR montează camere speciale pentru a prinde în off side şoferii care nu au viniete. Primarul de Dumbrava Roşie, comună traversată de DN 15 şi fără camere de supraveghere care să surprindă şoferii fără vinietă, vrea radare şi stoparea accidentelor de circulaţie.

Primarul Ioan Grădinaru se plânge că în ciuda faptului că zilnic Poliţia Rutieră postează aparatele radar pe şoseaua naţională care traversează comuna, şoferii care tranzitează zona circulă cu viteze ameţitoare, fără a ţine cont de nimic. Ioan Grădinaru spune că vechile radare montate în urmă cu câţiva ani şi scoase acum din uz şi-ar fi făcut efectul, iar numărul accidentelor de circulaţie s-ar fi redus. Mai mult, s-ar fi adunat şi ceva bani la bugetul comunei.
„Deocamdată mie nu mi-a solicitat nimeni vreo autorizaţie pentru montarea acelor camere care să surprindă maşinile fără vinietă. În schimb, dacă legea mi-ar permite şi s-ar putea, aş pune radare în toată comuna, poate şoferii mai ridică piciorul de pe acceleraţie. Nu se poate aşa ceva. Vă spun la modul cel mai sincer că aş plăti eu, să se monteze cât mai multe radare dacă s-ar putea. Şi banii din amenzi să vină la Primărie. Erau bune acele radare de pe marginea drumului. Încă am 50 de milioane de lei vechi strânşi din amenzile date de pe urma acelor radare, bani pe care nu-i pot folosi în niciun fe pentru că şoferii amendaţi atunci au depus contestaţii şi aşa mai departe. Asta este, nu ştiu nimic de camerele pentru viniete, eu ştiu că aş pune radare peste tot pe şoseaua naţională”, a spus primarul Ioan Grădinaru. (I.Ştefănescu)