PRIMARUL COMUNEI VĂLENI, INTERNAT LA IAŞI DUPĂ UN ACCIDENT RUTIER

Gheorghe Murariu, primar al comunei Văleni, din Neamţ, se află în stare foarte gravă, internat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi, fiind victima unui accident rutier. În după-amiaza de 23 octombrie, edilul conducea un autoturism Dacia Duster pe ruta Piatra Neamţ-Roman când, la o curbă, pe drumul naţional din Feleşti, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de o cioată, după care s-a răsturnat. „Bărbatul,în vârstă de 61 de ani, a suferit traumatism coloană lombo-sacrată prin accident rutier şi traumatism cranian, fiind preluat de un echipaj cu medic”, ne-a transmis dr. Dorice Albu, manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ. După ce a fost transportat la Compartimentul de Primiri urgenţe al Spitalului Municipal Roman, medicii au stabilit că starea pacientului este gravă şi au decis transferul acestuia la Iaşi, fiind suspect de fractură de coloană.

Geanina NICORESCU