*După programul artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Mitru“, oficialitățile locale au depus coroane de pioasă amintire la Monumentul Eroilor * La inițiativa primăriței Daniela Ursache, startul Sărbătorilor de Iarnă va fi dat duminică, 4 decembrie, odată cu sosirea lui Moș Nicolae în mijlocul copiilor din comunitate
Daniela Ursache, aflată la primul său mandat de primar al comunei Tașca, a organizat, în urmă cu două zile, o serie de activități menite să elogieze momentul istoric care a marcat împlinirea unui ideal de veacuri al tuturor românilor: Marea Unire din 1918. Elementul de noutate al sărbătoririi zilei de 1 Decembrie în comunitate a fost angrenarea tuturor elevilor Școlii Gimnaziale „Vasile Mitru“ din Tașca în evocarea evenimentului aniversar, fiecare copil fiind costumat în mândrul port tradițional românesc. Însăși primărița Daniela Ursache a purtat o ie autentică. La programul artistic oferit de elevi au asistat cu mare drag, alături de profesori și părinți, consilierii locali și întregul colectiv al Primăriei comunei Tașca. Activitatea a avut un impact important, deoarece le-a reamintit tuturor celor prezenți la manifestare însemnătatea Marii Uniri. „Nu trebuie să uităm că ne-a fost lăsată o moștenire, o țară unită, iar noi trebuie să căutăm să ducem mai departe ce ne-a fost lăsat“, a punctat primărița Daniela Ursache.
Programul artistic a fost urmat de momentul solemn al depunerii coroanelor la Monumentul Eroilor din central comunei, la care au participat primarul și consilierii locali.
În aceeași zi a fost inaugurat panoul electronic din central comunei, pe care în ziua inaugurării a fost afișat, în mod firesc, un mesaj de „La mulți ani“ cu ocazia Zilei Naționale, urmând ca prin intermediul afișajului electronic al panoului administrația locală să le ofere locuitorilor comunei diferite informații utile.
Informația așteptată de cei mai mici locuitori ai comunei este, desigur, venirea lui Moș Nicolae. Primărița Daniela Ursache nu-i dezamăgește și-i anunță că, în data de 4 decembrie 2016, îi așteaptă în Centrul Cultural pentru a-l întâmpina, împreună, pe Moș Nicolae.
„La poale de Ceahlău sălășluiește, de ani, o comună care duce o luptă asigură pentru a-și ocroti valorile și a asigura o viață decent localnicilor. Comuna Tașca supraviețuiește spiritual, mai ales prin zâmbetul copiilor ei, uneori înduioșător de trist, atunci când primesc răspunsul „nu avem!“. Teama noastră este că în acest an, Moș Nicolae va avea sacul gol pentru unii copii. Nimic nu se compară cu bucuria unui copil de a zări sub brad cadoul preferat, dar, din nefericire, la Tașca, uneori lipsește bradul. De aceea, cu îndrăzneala pe care ți-o dă nevoia, apelăm la mărinimia dumneavoastră și credem cu tărie că doriți ca acești copii să crească fericiți. Pentru a transforma tristețea în bucurie, noi, o parte din cei cărora le pasă de semenii lor, am luat inițiativa organizării unei acțiuni de întrajutorare a celor nevoiași, care se va derula pe tot parcursul lunii decembrie 2016. Această acțiune va consta în strângerea de bunuri – alimente, jucării, dulciuri, încălțăminte, îmbrăcăminte. Ajutorul dumneavoastră va fi prilej de bucurie pentru copiii din localitatea Tașca, cât și pentru vârstnicii care au nevoie de sprijin! Cum speranța moare ultima, avem încredințarea că veți oferi un strop de bucurie unor suflete cu aripile frânte, care drept mulțumire vă vor binecuvânta și în visele lor. Vă așteptăm pe meleagurile noastre, unde vă veți întâlni cu recunoștința!“, le-a transmis primărița Daniela Ursache tuturor celor care pot dărui și poate așteaptă doar un imbold pentru a-i face fericiți pe copiii care-l așteaptă pe Moș Nicolae și se gândesc cu emoție și la venirea lui Moș Crăciun.
La evenimentul programat pentru data de 4 decembrie va avea loc și lansarea a două CD-uri cu înregistrări de sezon, în interpretarea cunoscutului Marius Coșerariu și a doamnelor preotese Cristina Marin și Elena Ropotoaia.
Geanina NICORESCU