Până la data de 10 aprilie 2016 se primesc la Fisc formularele 401 completate și depuse de primăriile din județ.
Administrația Finanțelor Publice reamintește că fiecare autoritate locală trebuie să întocmească această declarație. „Formularul 401 este o declarație informativă privind proprietățile imobiliare deținute de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României, în scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informații între autoritatea competentă din România și autoritatea competentă a oricărui alt stat membru, prevăzut la art. 291 alin. (1) lit. e) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Compartimentele de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor transmit organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală informații cu privire la rezidenții din alte state membre ale Uniunii Europene care dețin proprietatea asupra bunurilor imobile din România, potrivit legislației în vigoare, prin completarea formularului 401, aprobat prin Ordinul comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice 876/506/2015 publicat în Monitorul Oficial 643/25.08.2015“, spune Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al AFP Neamț.
Declarația informativă 401 se completează pe baza datelor și informațiilor cuprinse în formularele depuse de rezidenții din alte state membre ale Uniunii Europene care dețin proprietatea asupra bunurilor imobile (terenuri, clădiri) în România, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al viceprim-ministrului 872/1025/2014 privind aprobarea unor formulare tipizate în scopul obținerii informațiilor necesare schimbului automat de informații potrivit art. 291 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Fiscul nemțean precizează că formularul 401 se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF care are atașat fișierul XML. Documentul se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, iar entitatea raportoare trebuie să dețină un certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Declarația se poate depune și pe suport electronic, însoțit de anexa nr. 1 la ordin, în format hârtie (doar prima pagină), semnat, conform legii. Declarația în format electronic, însoțită de formularul listat și semnat, se depune direct la registratura organului fiscal în a cărui evidență entitatea raportoare este înregistrată ca plătitor de impozite, taxe și contribuții ori se comunică prin poștă cu confirmare de primire, în condițiile legii. Declarația se completează și se validează cu ajutorul programelor de asistență. Programele de asistență sunt puse la dispoziția entităților raportoare gratuit de către unitățile fiscale subordonate sau pot fi descărcate de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.mfinante.gov.ro.
Termenul de depunere a acestui formular este de până la data de 10 aprilie 2016, pentru anul anterior.
Cristina IORDACHE