PRIMĂRIA PIATRA NEAMŢ: PESTE 100 DE PIETRENI VOR PRIMI LOCUINŢE

30/05/2019

În şedinţa Consiliului Local de ieri a fost aprobat proiectul de hotărâre privind alocarea locuinţelor sociale pentru solicitanţii care au îndeplinit criteriile de eligibilitate: “Am încheiat, luna aceasta, o nouă sesiune de primire şi reactualizare a dosarelor pentru locuinţe sociale în municipiul Piatra Neamţ, desfăşurată în perioada 4 februarie – 17 martie, în urma căreia a rezultat un clasament care cuprinde 105 persoane care au îndeplinit condiţiile legale”, a spus primarul Dragoş Chitic. Consilierii locali au aprobat, ieri, această ordine de priorităţi, în baza punctajului obţinut de fiecare solicitant. “Repartizăm un prim lot de 5 locuinţe din fondul municipiului Piatra Neamt. Tot în sedința de astăzi, mai repartizăm şi două locuinţe ANL în baza ultimului clasament realizat, ajungând, astfel, până la poziţia 88 inclusiv, din cele 131” a precizat primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic.

Lasa un comentariu