Primăria Piatra Neamț: Cum să pleci nemulțumit și să te întorci fericit

primariNexus (1)Primăria Piatra Neamț va participa la proiectul NEXUS România, scopul acestuia fiindde a-i ajuta pe migranții români actuali și viitori, să migreze pregătiți și să revină mulțumiți acasă.

Joi, municipalitatea pietreană a semnat acordul de parteneriat de principiu cu reprezentantul partenerului principal din proiect, Agenția Internațională pentru Informații în Țările-Sursă (IASCI), Viena, Austria.La conferință au participat și reprezentanții SC Acces Project Investments SRL, ce se vor ocupa de managementul proiectului, precum și membri din echipa de proiect din Republica Moldova, acolo unde acest proiect este deja implementat. De asemenea, a fost prezentă și primărița de Săbăoani, Valeria Dascălu, în calitate sa de președinte al Asociației Comunelor din România – Filiala Neamț.

Proiectul se preocupă cu guvernanța migrației la nivel local și cu interconexiunile pe care le are cu procesele de dezvoltare la nivel național, local și personal. Zona țintă a proiectului este Regiunea Nord-Est a României, managementul coordonat și activitățile de sprijin bazându-se pe inițiativa NEXUS Moldova, din Republica Moldova, condusă de IASCI, precum și pe creșterea gradului de conștientizare și alte activități în cadrul țărilor alese ca destinații primare de către migranții români și diaspora. Proiectul acoperă șase județe din regiunea Nord-Est:Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Vaslui, Bacău.  Potrivit  statisticilor, cele mai multe persoane care emigrează provin din această zonă a României. ”Este un proiect care se pliază pe nevoia comunității locale din Piatra Neamț. Este vorba despre problema migrației care este prezentă la nivelul întregii țări, dar cu precădere în regiunea Nord-Est.Proiectul rezolvă, de fapt, o problemă socială.  În Piatra-Neamț, nu cred că există o familie care să nu aibă cel puțin o rudă plecată din țară. Concluzia acestui proiect nu este de a încuraja sau descuraja migrația, ci de a oferi sprijin, consultanță imigranților români. Sper să vedem în următorii ani, rezultate concrete în această activitate”, a declarat Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț. ”Proiectul își propune sprijinirea prin informare, consiliere, pe tema migrației. Este un proiect extraordinar de  generos și sper să aibă succes”, a spus Aurelia Simionică, viceprimarul municipiului Piatra Neamț. La rândul său, Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani, a declarat că are încredere în acest proiect pe care îl consideră oportun având în vedere că mulți cetățeni din mediul rural emigrează. ”În comuna Săbăoani, din 12.000 de locuitori, 4.000 sunt plecați la muncă în străinătate”. 

Nicolas de Zwager, directorul şi fondatorul Agenţiei IASCI (Viena), implementatoare NEXUS Moldova, a subliniat faptul că  emigranții din România repezintă o resursă umană foarte importantă, precum și o resursă financiară vastă. ”Unii consideră această migrație ca fiind o tragedie, din mai multe puncte de vedere. Împreună cu partenerii noștri, dorim să transformăm această tragedie într-o oportunitate. Mulți emigranți români au dorința puternică de a se întoarce acasă, la familiile și proiectele lor. Motivul pentru care au părăsit țara a fost că au dorit să-și îndeplinească acele proiecte pe care nu le puteau realiza acasă. Obiectivul nostru nu este acela de a încuraja sau de a descurajara migrarea. Dorim să-i ajutăm pe emigranți să se întoarcă acasă cu obiectivele îndeplinite, în cel mai scurt timp posibil. Un emigrant care are succes, înseamnă succes și pentru Piatra Neamț”, a spus Nicolas de Zwager.

Partenerii proiectului la nivel local  sunt autoritățile municipale din cele 6 județe, Asociația Comunelor din România și Asociația Orașelor din România, la nivel național și din cadrul județelor țintă din regiunea Nord-Est.  Proiectul dorește să ofere sprijin practic pentru nevoile individuale ale migranților, pe durata tuturor fazelor experienței migrației circulare (de la pregătirea plecării, la perioada migrației, până la reîntoarcerea durabilă). În mod practic și implicit, va încuraja contribuția migranților români și a diasporei la dezvoltarea comunităților de origine și la creșterea valorii reîntoarcerii migranților. Se va acționa, de asemenea, în direcția diminuării evoluțiilor socio-economice negative, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, în mod special în contextul unui declin sever al populației în țări precum România.

(I.C.)