Primăria Piatra-Neamț are pregătite pentru finanțare din fonduri europene un număr de 23 de proiecte

12/12/2018

În cadrul Programului Operațional Regional, Primăria Piatra-Neamț are pregătite pentru finanțare din fonduri europene un număr de 23 de proiecte în valoare totală de 72.785.000 euro. Aceste proiecte cuprind modernizări de străzi, realizarea de piste pentru bicicliști, implementarea unui sistem bike-sharing, modernizarea și extiderea iluminatului public, un sistem de management inteligent al traficului, realizarea a trei grădini publice urbane multifuncționale, reabilitări, modernizări și dotări de unități școlare, reabilitarea cinematografului Cozla, modernizarea transportului public de persoane și achiziția de autobuze electrice, modernizarea stațiilor de așteptare. Proiectele care vizează transportul public de persoane vor fi realizate în parteneriat cu Consiliul Județean, proprietarul firmei de transport public local. ,,Municipiul Piatra-Neamț se poate dezvolta în următorii 3 ani într-un ritm accelerat prin implementarea proiectelor de investiții cu finanțare europeană. Din acest motiv, prioritatea momentului pentru municipalitatea pietreană este depunerea de proiecte pentru atragerea fondurilor alocate de Uniunea Europeană. În fiecare ședință de Consiliu Local din ultimile luni am aprobat documentații necesare pentru depunerea proiectelor în vederea obținerii finanțării. În ședința extraordinară de Consiliu Local de miercuri, 12 decembrie, toate cele 10 proiecte aflate pe ordinea de zi se referă la aprobarea unor documentații aferente proiectelor cu finanțare europeană. Nu ne vom opri aici, vom continua și anul următor să scriem și să depunem proiecte pentru atragerea de fonduri în orașul nostru”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Lasa un comentariu