Primar negru de supărare

tarcau

De la sfârşitul lunii septembrie

Administrația Tarcău nu mai are niciun ban la bugetul local!

La ultima noastră discuţie, primarul din Tarcău era foarte supărat pe cel din Sagna că i-a luat-o înainte. Iulian Găină voia să fie el primul care își dă demisia. Motive de revoltă, numai bune pentru o demisie, avea destule…

Am vrut să vedem dacă i-a mai trecut din supărarea de atunci.”Sunt şi acum foarte revoltat. Credeţi că mi-a trecut? N-avea cum! N-am primit nici un ban la bugetul local, aşa cum mi s-a promis. Am avut buget alocat doar până pe 30 septembrie. Suntem pe zero de atunci. Mai exact pe minus, acum. Dau „Bună dimineaţa!” la salariaţi, îi salut apoi şi la plecare. Şi doar atât! Că bani nu am de unde să le dau. Nu închid primăria, că…am pierdut cheia. Ne-au programat bugetul până în septembrie, în ideea că ne vor mai aloca fonduri la rectificările bugetului central. Dar toate rectificările au fost cu minus. De unde să ne mai dea bani? Eu ştiam că minus cu minus, face câteodată şi plus. Dar nu ştiu la cine este plusul…”

Practic, Primăria Tarcău are bugetul programat numai pentru trei sferturi dintr-un an. Fapt fără precedent, susţine primarul Iulian Găină.”Aşa ceva nu s-a mai întâmplat la Tarcău. Tot spuneam că  e  mai rău. Că mai rău ca acum n-a fost niciodată. Dar, acum, chiar că nu ştiu cum să mai spun. Avem plăţi de făcut. Dar n-am  de unde. Ca ordonator principal de credite semnez plăţi la care am bani. Dar s-a golit sacul…Bănuiesc că în toată ţara este aşa, nu numai la noi. Avem lucrări de investiţii executate şi facturate. Până acum ne spuneau că firma care a câştigat licitaţia să facă lucrările pe banii ei. Aşa am şi procedat. Acum când vin după bani, nu avem de unde să le dăm. Cu firma „Generalconstruct” am realizat o investiţie foarte importantă, în valoare de 2,5 miliarde lei vechi. Pe această sumă a întocmit şi factura. Am aşteptat banii de la Guvern, timp de un an. Cu greu, abia de ne-a alocat 550 milioane lei vechi. Nu pot să fac plată parţială la acea factură, pentru că este înregistrată în contabilitate, are şi penalităţi. Ni s-a spus să cerem modificarea  acelei facturi, constructorul nu mai are cum face asta. Asta e regula din contabilitate. S-ar putea ca banii care au venit – n-am voie să-i ţin decât 10 zile – să plece înapoi. Este o lucrătură foarte inteligentă, făcută de oameni sănătoşi, cu toate şcolile puse sub pălărie… Aici este vorba de o  plată parţială la un tronson de drum pe ruta Tarcău – Ardeluţa.”

Am constatat apoi că tot de neînduplecat este primarul Iulian Găină şi în privinţa colectării noilor impozite pe venitul agricol. „Eu nu semnez nici un protocol! Eu ce am avut de spus, am zis atunci, la Prefectură. Nu stau ca un prost acolo, să mă toace la cap. Eu le spun ce am de spus şi cu asta basta! Cînd am fost la Guvern, la premier şi la vicepremier, le-am spus clar că nu este corect să strâng eu un impozit care nu-mi aparţine. De ce să mă pună pe mine să colectez, dacă nu-mi rămâne nici un ban la bgetul local. Să colectez pentru alţii? Cine a pus acest impozit, n-are decât să-l şi strângă. Cum să mă duc eu acum la poarta omului? O să mă întrebe, cu siguranţă: „Când ai venit la mine să-mi ceri votul, mi-ai spus că o să-mi iei mai mulţi bani la impozit?” Omul este obişnuit cu nişte impozite pe care le plăteşte de atâţia ani. E cel de e casă, teren, pentru anumite autorizaţii. De astea ştie el, pe care le şi plăteşte”. Şi, din păcate,  asta nu asta singura supărare a primarului Iulian Găină…

Tina CONDREA