Prima zi de Bac: de la Lucian Blaga, la UE

bacalaureat Colegiul Tehnic Transporturi_resize

* „Subiectele au avut înţeles de data asta”

Au început emoţiile pentru elevii care participă la prima sesiune a bacalaureatului. Examenul a început ieri, la ora 9, cu proba de limba şi literatura română oral. Îmbrăcaţi lejer, dar nu indecent, absolvenţii de liceu înscrişi la bac şi-au aşteptat rândul, conform programării. Aceeaşi atmosferă în toate liceele: unii elevi mai chicoteau aşa, ca să dea impresia că sunt relaxaţi, alţii stăteau tăcuţi, în faţa sălii de clasă, cu buletinul în mână şi cu rugăciunea în gând, sperând că vor trece cu bine de acest examen al maturităţii. Fiecare mişcare de pe culoare şi din clase a fost atent „scanată” de „ochi” electronici. „Gata, fraţilor, am reuşit, sunt sigur că am reuşit”, ieşea, din câte o sală de examinare, câte un vlăjgan cu braţele deschise şi faţa încă înroşită de emoţie. Fetele, mai reţinute, îşi făceau loc printre cei care se pregăteau sufleteşte să fie chemaţi în clasă şi schiţau câte un zâmbet de încurajare, pentru colegi.

„A fost uşor. Un text la prima vedere, câteva întrebări la care a trebuit să răspund… Sigur că au fost şi un pic de emoţii, dar n-ar fi trebuit, pentru că e destul de uşor. A fost O.K. Am avut un text din Marin Preda, pe care a trebuit să-l argumentez un pic, să-mi exprim propria mea părere despre text, dar a decurs totul foarte bine. Într-un examen nu e nimic de speriat atât timp cât şi elevul este pregătit şi are o atitudine pozitivă”, ne-a declarat o elevă cochetă, absolventă a Colegiului Naţional Petru Rareş.

 

* Poliţistul de proximitate, în control

 

Profesorul  Mihai Obreja, directorul Colegiului Naţional Petru Rareş, ne-a spus că la această primă probă de bacalaureat sunt înscrişi 169 candidaţi înscrişi la bacalaureat, toţi din seria curentă de absolvenţi, şi 45 sunt de la alte licee, respectiv Liceul Particular Tăbăcaru-29 şi de la Liceul Particular Aurora Ouatu-16: „Subliniez că nu avem nici o problemă în această primă zi de bacalaureat, respectăm  metodologia şi procedurile speciale. Am afişat la intrarea în şcoală că este centru de examinare supravegheat cu camere video, inclusiv în fiecare sală. Sunt măsuri luate şi în anii precedenţi pentru a securiza examenul. Până la această oră nu am avut nici o sesizare că cineva ar fi încercat să fraudeze examenul şi, prin măsurile luate de noi, credem că nici nu vor fi probleme. Avem pază, a fost prezent şi poliţistul de proximitate, a vizitat şcoala, astfel s-a convins şi dumnealui că se intră greu în unitate, în sensul că persoanele care au prin atribuţiile de serviciu rolul de a securiza intrarea îşi fac datoria. Astăzi susţin probele de competenţe 85 dintre elevii înscrişi la liceul nostru, iar de la liceele particulare- toţi. La proba de competenţe digitale vor fi prezenţi doar 69 de absolvenţi de la noi, pentru că restul de 100 are deja această certificare, iar de la cele două licee particulare vor susţine această probă toţi absolvenţii. Proba de Limbă modernă va fi susţinută de 116 elevi de la Colegiul Petru Rareş din totalul celor  169 absolvenţi, respectiv  113 vor da la engleză şi 3 la franceză”.

 

* „Olipicii n-au fost apreciaţi la adevărata lor valoare”

 

Relaxate după prima probă de bac, două fete de la Colegiul Naţional Petru Rareş schimbau impresii la ieşirea din sala de examinare. Le-am întrebat şi noi cum s-au descurcat. „A fost ok, în sensul că, deşi au fost şi dificultăţi, subiectele au avut înţeles de data asta, faţă de subiectele care ştiu că au fost anul trecut. Au avut cu totul şi cu totul altă claritate, s-a putut vorbi liber şi ai avut dreptul să te exprimi cum ai vrut. Am avut de vorbit despre Lucian Blaga, despre contemporanism, momentul în care Uniunea Europeană îşi dorea libertate şi siguranţă”, ne-a spus Raluca Chelaru, mărturisindu-ne că după bacalaureat va merge mai departe la Facultatea de Psihologie, în Bucureşti şi ne-a dat asigurări că-şi va forma o carieră în ţară. Şi colega ei aspiră la o carieră în ţară, optând pentru kinetoterapie sau la stomatologie: „La proba de limba română am avut de vorbit despre talentul românilor, creatori de artă, de muzică, de sport, olimpicii naţionali care nu au fost apreciaţi la adevărata lor valoare în România si au trebuit să emigreze pentru a-şi cunoaşte adevăratele valori, pentru a avea o carieră de succes şi pentru a câştiga mult mai mulţi bani decât se câştigă în România”.

 

* Membrii comisiei de examinare au dovedit răbdare

 

Şi la Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ cuvântul de ordine era, ieri, disciplina. Fiecare absolvent ştia exact ora intrării în examen şi nu au fost probleme de nici un fel.

Pe holul de la intrarea în liceu l-am întâlnit pe Vlad Vasiloaia, care abia ieşise din examen: „A fost… ca prima dată la un astfel de concurs. Mi-a picat un subiect cam greu, după părerea mea, respectiv Mircea Eliade, „Memorii”. Dar uşor, uşor, am dezvoltat subiectul. Am apreciat faptul că doamnele profesoare au avut răbdarea necesară, simţind probabil că din cauza emoţiilor unii elevi nu pot spune din prima chiar tot ce ştiu, nu pot vorbi coerent. Cât priveşte viitorul, deocamdată să dea Dumnezeu să trec cu bine bacalaureatul şi voi vedea după aceea spre ce mă îndrept”.

Profesor Elena Ciurea, director adjunct la Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ, ne-a declarat că sunt  înscrişi la bacalaureat, în seria curentă, 117 elevi , cărora li s-au alăturat 6 absolvenţi din anii trecuţi: „La proba A, competenţe lingvistice, astăzi avem înscrişi 64 absolveţi, iar maine 59. Practic, am avut înscrişi 187 elevi în clasele a XII, XIII, respectiv a XIV a seral, însă la sfârşitul anului şcolar, din cei 187 au rămas corigenţi 21 de elevi. În afara celor 21 care nu pot intra astăzi în concurs, mai lipsesc 49 de promovaţi, care au ales să nu se înscrie la această primă sesiune de bacalaureat. Au considerat că nu sunt suficient de pregătiţi să susţină un examen şi vor merge la concurs în toamnă.  La proba C, la limbi moderne, avem doi candidaţi înscrişi la franceză, iar la engleză 121. La competenţe digitală s-au înscris toţi. În acest moment, la probel scrise ar trebui să se prezinte 117 absolvenţi din seria curentă şi 37 din seriile anterioare, urmând să vedem prezenţii la competenţe lingvistice şi digitale”.

Ca pocedură de bacalaureat, candidatul extrage un bilet şi primeşte hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor, fiecărui candidat i se acordă câte 15 minute pentru pregătirea răspunsurilor, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, câte 10 – 15 minute. Este strict interzis accesul candidaţilor cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu.

 

* Bac-ul continuă

 

În cele 37 licee din judeţul Neamţ s-au înscris 4.328 de candidaţi din seria curentă şi 836 absolvenţi din serii anterioare. Bacalaureatul va continua în intervalul 12-14 iunie, cu proba orală în limba maternă, 17-21 iunie (evaluarea competenţelor digitale) şi 25 – 28 iunie (proba orală la o limbă straină). Prima probă scrisă va avea loc pe 1 iulie, la limba şi literatura română. Proba scrisă de limba şi literatura maternă este programată pe 2 iulie, în timp ce proba obligatorie a profilului este programată pe data de 3 iulie. Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, va avea loc pe 5 iulie. Pe data de 8 iulie vor fi afişate rezultatele. În aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-16.00, pot fi depuse contestaţiile. Rezultatele finale se vor afişa pe 12 iulie.

Geanina NICORESCU