Prima victorie pentru Unic

volei unicMedicina Tg. Mureş – Unic Piatra Neamţ 2 – 3 (17, -23, 20, -22, -19)

Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ au înregistrat primul succes din noua stagiune, după ce s-au impus cu 3 – 2 în disputa din deplasare cu Medicina Tg. Mureş, în runda a patra. Fetele pregătite de Marian Constantin şi Mihaela Voivod au reuşit un joc bun în Ardeal şi au reuşit să revină de fiecare dată după ce au fost conduse la seturi. În decisiv, formaţia oaspete a fost mai concentrată, a greşit mai puţin, şi s-a impus cu 21 – 19, reuşind astfel prima victorie, una de moral după începutul mai slab şi pentru confruntările ce vor urma. „Nu a fost uşor, dar ne-am pregătit din toate punctele de vedere pentru a obţine prima victorie. Fetele au jucat destul de bine, dar nu mai vreau să avem parte de asemenea finaluri. Ne-a stat inima în tie-break, am condus noi 14 – 13, au condus ele 15 – 14, tot aşa, dar în final am reuşit să ne impunem cu 21 – 19. Este o victorie mare care sper să ne ajute să ieşim din acest impas. Zaharia a evoluat destul de bine în primul set şi la începutul setului 2, dar apoi a fost înlocuită cu Elisei”, a spus antrenoarea Mihaela Voivod. În jocul de la Tg. Mureş, Unic a jucat cu următoarea formulă de echipă: Ciocian, Zaharia, Hambele, Elisei, Zanfir şi Iliescu, iar Ciucu şi Munteanu au jucat pe postul de libero. Unic a acumulat primele două puncte din acest campionat şi va evolua sâmbătă, de la ora 18, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj. Tot în etapa a patra s-au înregistrat rezultatele: Universitatea Cluj – CSM Satu Mare 3 – 1, Ştiinţa Bacău – CSM Lugoj 3 – 0, Penicilina Iaşi – Dinamo 1 – 3, Municipal Craiova – CSM Bucureşti 0 – 3 şi Alba Blaj – CSM Târgovişte 3 – 1.

Rezultate, liga III, etapa 10

Ceahlăul II Piatra Neamţ – FC Zagon 1 – 1 (0 – 1)

Petrotub Roman – Cetatea Tg. Neamţ 3 – 0, oaspeţii nu s-au prezentat la meci şi au pierdut la masa verde

Rezultat, handbal feminin, Liga Naţională, etapa XI

HCM Roman – Dunărea Brăila 25 – 24