Un eveniment important pentru iubitorii matematicii este organizarea, în premieră, a unui simpozion dedicat matematicii, căruia i s-a atribuit un nume sonor pentru acest domeniu, cel al ilustrului profesor de matematică Ioan Zenembisi, distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Piatra Neamț, trecut în neființă în urmă cu șapte ani. Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în parteneriat cu Colegiul Național „Petru Rareș” organizează, astfel, prima ediție a Simpozionului județean Didactica Matematicii „Ioan Zenembisi”.
“Pornind de la rolul profesorâului de matematică în formarea tinerei generații, vă propunem un schimb de experiență pe teme de didactică matematică. Simpozionul se adresează cadrelor didactice și elevilor din învățământul preuniversitar. Obiectivele urmărite constau în cunoașterea locului matematicii în societate și a rolului formator decisiv al școlii, promovarea metodelor moderne de predare-învățare și evaluare în educarea matematică a elevilor, motivarea profesorilor de matematică pentru o pregătire didactică de calitate și îmbunătățirea relației profesor-elev și atingerea obiectivelor propuse pentru profilul absolventului de liceu”, au precizat organizatorii.
Lucrările vor putea fi depuse de către profesori sau de către profesori și elevi împreună, prezentarea acestora urmând să aibă loc la Rares, în data de 27 noiembrie 2018.Data limită pentru trimiterea lucrărilor este 18 noiembrie 2018. Lucrările prezentate vor fi publicate sub forma unui ghid.
Geanina NICORESCU