Jandarmii nemțeni au găsit o modalitate practică și utilă de a și-i apropia pe tinerii din municipiul Piatra Neamț în eforturile de a promova o viață sănătoasă, departe de pericolele consumului de droguri, alcool, tutun.
Mai mult, jandarmii doresc să-i învețe pe tineri că răspunsul la violență este discuția purtată cu blândețe, că pasul până la comiterea infracțiunilor poate fi evitat dacă, ori de câte ori apare o problemă în viața lui, un tânăr are curajul să ceară ajutor și să discute pentru a găsi o rezolvare.
Toate aceste deziderate se concretizează într-o manieră inedită pe care jandarmii nemțeni o pregătesc de lansare la sfârșitul acestei luni. „Vom organiza prima ediție a Cupei minifotbal pentru liceenii din municipiul Piatra Neamț. Deja am transmis invitații pentru participarea echipelor la această competiție către conducerile tuturor liceelor din municipiu. Ne dorim să promovăm, astfel, fair-play-ul, spiritul de echipă, principiile sănătoase ale sportului care ajută tinerii în procesul de dezvoltare. Avem colaboratori care ne sprijină în acest demers, pentru că vrem să le oferim tinerilor premii pentru rezultatele ce le vor obține“, ne-a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.
Liceeni incluși în acest proiect au șansa să fie alături de jandarmi și în alte aspecte ale activității acestora. Ideea de a-i implica în activitățile de prevenire pe care instituția le desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Neamț, la unitățile de învățământ din județ, este o altă modalitate de a-i deprinde pe tineri cu abilități sociale prin care mai târziu pot identifica și ajuta persoanele cu probleme. Astfel, liceeni care intră în competițiile de fotbal au ocazia să devină partenerii jandarmilor și în ce privește munca de prevenire și promovarea sportului.
Cristina IORDACHE