Cristodorescu a fost arestat
Fratele de cruce al lui Puiu Mironescu, Tiberiu Cristodorescu, a fost arestat, împreună cu alţi doi interlopi, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Cristodorescu, Gheorghe Clapon şi Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) au avut proasta inspiraţie de a-i cere 40.000 de euro unei femei (fiica unui fost şef din poliţie) care fusese condamnată, în primă instanţă, la 7 ani de închisoare pentru trafic de persoane . Indivizii i-au spus că pot cumpăra doi judecători de la Curtea de Apel Iaşi şi o vor scăpa de puşcărie.
Cristodorescu este unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Puiu Mironescu şi, implicit, duşman declarat al fraţilor Mararu şi al lui Adrian Marin Botez, cunoscut drept „Ţâţă” – cel care a pus la cale tentativa de asasinare a lui Mironescu de la barieră. Imediat ce a fost tocat cu bâtele de către locotenenţii lui Ţâţă, Mironescu a fost luat în grijă de Cristodorescu şi spitalizat într-o clinică privată din Iaşi. Tot Cristodorescu i-a promis că se va ocupa cu siguranţa lui, mai ales că exista temerea că tentativa de asasinat s-ar putea repeta. Aşa se explică de ce Mironescu a fost însoţit de bunul lui prieten în vizitele pe care le-a mai făcut pe la Piatra Neamţ, iar apoi – tot din raţiuni de siguranţă – s-a stabilit în Capitală. Numai că şi acolo a fost ţinta unei tentative de asasinat – a treia din care a scăpat cu viaţă. N-a mai scăpat, însă, de răspunderea penală şi a fost arestat pentru că, la rândul lui, a vrut să-l arunce pe Bogdan Mararu în aer, cu maşină cu tot. Aşa se face că în momentul de faţă, „lumea bună” este, liniştită, după gratii. Falău – alt prieten bun de-al lui Mironescu – este arestat pentru uciderea lui Gheorghiţă Mararu, fraţii Mararu sunt arestaţi pentru că au vrut să-l lichideze pe Mironescu, Mironescu e în celulă pentru că a vrut să se răzbune, iar acum a picat şi Cristodorescu, cel care avea legături strânse cu lumea interlopă din Neamţ şi îşi ajuta prietenii la nevoie. Singurul care se bucură, încă, de libertate este Ţâţă, căutat de poliţie şi arestat în lipsă în dosarul „Bariera”.
C.M.
ARE DREPTATE CAPII RAUTATILOR E MARARII SI TITA RESTUL E PRIGONITI.