Mâine, la orele 16, Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamţ organizează o prezentare de costume populare tradiţionale realizate de Asociaţia Meşteşugărească Nemţeanca. Pe lângă prezentarea propriu-zisă, artizanii îşi doresc să explice publicului cum pătrund elemente ale costumului popular în portul de zi cu zi.
„Mi-am dorit şi îmi doresc să promovez în rândul tinerilor patrimoniul nostru cultural, pentru ca acesta să nu se piardă. Excelăm la capitolul costume populare din nord-estul Moldovei, fiind şi lideri pe ţară. Avem foarte multe solicitări, mai ales din partea ansamblurilor folclorice. Lucrăm costume populare pentru ansamblurile «Rapsozii Botoşaniului», «Ciprian Porumbescu», «Trandafir de la Moldova», «Mugurelul», dar şi pentru solişti. Acum, spre satisfacţia mea, am început să avem solicitări şi din partea persoanelor fizice”, ne-a spus Tincuţa Ciubotaru, preşedintele Asociaţiei Meşteşugăreşti Nemţeanca.
Costumele sunt realizate manual, iar materia primă este 100% naturală. O întreagă echipă lucrează la realizarea unui costum. „Pentru broderii avem un nucleu de zece femei la Oglinzi, care păstrează acest meşteşug, transmis din generaţie în generaţie. Ţesăturile sunt realizate la Pipirig , iar bundiţele sunt brodate pe aba, tot cu acul, chiar aici, în Târgu Neamţ. Un meşter din Vânători face opincile, iar un altul din Ghindăoani se ocupă de căciuli”, a adăugat Tincuţa Ciubotaru.
O ie simplă costă în jur de 150 de lei, în timp ce un costum popular complet, de adult, poate ajunge până la 1500 de lei. Preţul variază în funcţie de efortul depus şi de complexitatea modelelor, însă produsul final are stabilitate dimensională şi coloristică. „Până acum, am făcut mai bine de 2000 de costume populare şi n-am avut niciun reproş”, explică Tincuţa Ciubotaru.
Iniţial, meşterul nemţean a înfiinţat Fundaţia Filantropică Omenia, pentru copiii şi bătrânii aflaţi în dificultate, iar din 2003, dorind să găsesc o sursă mai sigură de venit pentru cei aflaţi în suferinţă, a pus bazele Asociaţiei Meşteşugăreşti Nemţeanca.
În 2012, Tincuţa Ciubotariu a fost nominalizată la categoria „Cel mai implicat membru în Consiliul Director”, în cadrul Galei Oameni pentru Oameni, suma strânsa pentru Fundaţia Filantropică Omenia, prin implicarea sa, fiind de 33145 de lei.
Tincuţa Ciubotaru a reusit acest lucru prin valorificarea potenţialului uman în realizarea de produse de artă populară, numărul de persoane atrase în activităţi meşteşugăreşti crescând, de la an la an, prin extinderea pieţei de desfacere.
Unul dintre proiectele elaborate de Fundaţia Filantropică Omenia este „Tânărul artizan”, proiect prin care 25 de tineri au fost instruiţi în practicarea unui meşteşug, instruirea teoretică şi practică fiind asigurată de către meşteşugarii din cadrul Asociaţiei Meşteşugăreşti Nemţeanca.
Irina NASTASIU