Prevenirea toxiinfecțiilor alimentare de Paște, analizată în Colegiu prefectural

Prefectul județului, Niculina Dobrilă, a condus joi, 30 martie a.c., ședința Colegiului prefectural, care a avut pe agendă următoarele teme: prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare în județul Neamț prin supraveghere sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor, funcționarea Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente; asigurarea și restabilirea ordinii publice – misiuni prioritare ale Jandarmeriei Române.

Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, când are loc o creștere a cantităților de produse de origine animală comercializate direct consumatorilor mai ales în piețe și târguri, am considerat oportun să aflăm măsurile specifice dispuse de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pentru intensificarea controalelor și pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare. Totodată am dorit să aflăm care sunt misiunile prioritare ale jandarmilor“, a spus, în deschiderea ședinței, prefectul județului.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a elaborat un plan de măsuri ce trebuie respectate cu privire la sacrificarea mieilor și comercializarea cărnii de miel, comercializarea de ouă și produse din ouă, comercializarea laptelui și a produselor din lapte, comercializarea peștelui și a produselor din pescuit, precum și vânzarea altor produse sau alimente de origine animală.

Referitor la misiunile prioritare ale Inspectoratului de Jandarmi, acestea se referă, în principal, la asigurarea și restabilirea ordinii publice pentru întreaga perioadă a sărbătorilor pascale în toate locurile care implică aglomerări de persoane, cu respectarea legislației specifice și a disciplinei militare.

După încheierea prezentărilor, au fost purtate discuții privind acțiunea de control având ca tematica salubrizarea localităților și a cursurilor de apă, precum și privind acțiunile dedicate „Lunii Pădurii“.

Daniela SAVU