”Președintele Consiliului Județean Ionel Arsene nu a onorat
invitația PNL a de veni să discutăm pe marginea proiectului
de rectificare bugetară. Un bărbat politic ar fi venit, însă, în
schimb, el lansează atacuri gratuite la adresa noastră pe pagina
de Facebook, clamând că este sincer interesat de soarta
nemțenilor. Când trebuia să acționeze, să demonstreze că este
interesat, nu a făcut-o! Nu înțelegem de unde această
încăpățânare păguboasă, având în vedere că de fiecare dată
ne spune să facem administrație, nu politică. Am fi vrut și
noi să vedem că face administrație! Dacă nu îi convenea să
vină la sediul PNL putea să propună un alt loc de întâlnire,
pentru a avea dezbaterea, mai mult decât necesară, pentru
proiectul de rectificare al bugetului județului Neamț. Mai
mult chiar, din cauza acestor tărăgănări primăriile din județ
rămân fără banii, de care au nevoie ca de aer, pentru a continua
proiectele de dezvoltare, deja demarate! Da, președintele Consiliului
Județean Neamț a demonstrat astăzi că nu îi pasă de
nemțeni”, Florin Hopșa liderul consilierilor județeni liberali.
”Așa cum am spus în conferința de presă de săptămâna
trecută astăzi împreună cu liderul consilierilor liberali județeni
Florin Hopșa am venit pregătiți să purtăm dezbaterea privind
rectificarea proiectului de buget al județului Neamț, precum
și proiectul privind alocarea sumei din impozit pentru UATuri.
Așa cum era de așteptat domnul Ionel Arsene, sau vreun
alt reprezentant, delegat al președintelui Consiliului Județean,
nu au binevoit să aloce din timpul lor pentru această dezbatere.
Acest tip de comportament ne arată că toate atacurile la
adresa consilierilor PNL sunt simple acțiuni populiste, care
nu au nicio legătură cu interesul cetățenilor. Îi solicit
președintelui Consiliului Județean să explice de ce împiedică
bunul mers al județului Neamț”, Bogdan Buhușanu consilier
liberal.