* “Au slăbit celelalte competitoare”, spune Viorel Măstăcăneanu despre debutul nou-promovatelor în Liga I
* Corona Braşov, următoarea adversară a pietrenilor, este singura fostă divizionară secundă care a pierdut
Prima etapă a Ligii I, încheiată luni seară, s-a derulat cu numeroase confirmări. Nu au lipsit însă surprizele, iar la acest capitol s-au remarcat nou-promovatele. Trei din patru au reuşit să nu piardă, deşi au avut adversare cu pretenţii. Timişoara a bătut pe Dinamo, Săgeata Năvodari pe Gaz Metan Mediaş, iar Botoşaniul a făcut egal cu fosta campioană CFR Cluj. Singura care a pierdut a fost Corona Braşov, 0-1 cu Oţelul Galaţi, următoarea adversară a Ceahlăului. Adăugat altor probleme cu care se confruntă braşovenii, rezultatul și mai ales evoluția la prima apariție în Liga I conturează o adversară mai facilă pentru pietreni. O opinie pe care preşedintele Consiliului de Administraţie al Ceahlăului o împărtăşeşte parţial, convins că prima victorie a grupării nemţene stă la îndemâna sa.
“Toate meciurile sunt grele, mai ales cele cu importanţă dublă. Este mai important pentru noi să batem Corona, decât să fi câştigat cu Steaua şi să fi pierdut acasă cu echipa din Braşov. Am văzut-o luni seară şi mi-am dat seama că nu va câştiga. Are însă jucători bătrâni, cu experienţă, care pot face antijoc şi încurca adversara”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Ceahlăului, Viorel Măstăcăneanu.
Conducătorul pietrenilor nu a fost impresionat însă nici de celelalte nou-promovate. Viorel Măstăcăneanu nu crede în surprize şi explică astfel rezultatele de la Timişoara, Constanţa şi Botoşani:
„Au slăbit celelalte competitoare. În nici un caz nu a crescut atât de mult nivelul Ligii a II-a. Au mai fost ambiţia de nou-promovată şi elanul de început”.
Preşedintelui i-a plăcut Ceahlăul la prima reprezentaţie din noul sezon, dar aşteaptă să vadă aceeaşi prestaţie din partea tuturor jujcătorilor.
„Am arătat ca o echipă arţăgoasă, bătăioasă. Dacă jucau toţi la capacitate maximă, puteam obţine un rezultat bun chiar şi cu un arbitraj care ne-a defavorizat”, a mai declarat Viorel Măstăcăneanu.
Ceahlăul va juca în cea de a doua etapă, la debutul acasă în noul campionat, vineri seară, când va întâlni formaţia braşoveană Corona, de la ora 21,30.
Rezultate înregistrate în prima etapă a Ligii I:
ACS Poli Timişoara- Dinamo Bucureşti 2-0
Pandurii Târgu Jiu- FC Braşov 3-1
Săgeata Năvodari- Gaz Metan Mediaş 1-0
Steaua- Ceahlăul Piatra Neamţ 2-1
FC Botoşani- CFR Cluj 0-0
U Cluj – Petrolul Ploieşti 0-1
Viitorul Constanţa- Astra Giurgiu 0-4
Corona Braşov- Oţelul Galaţi 0-1
FC Vaslui- Rapid Bucureşti 2-1
Monroy, propus pentru suspendare
* Spaniolul a refuzat „convocarea” la Consiliul de Administraţie
Aytor Monroy este în continuare un „caz” pentru Ceahlăul. Situaţia mijocaşului spaniol, care a refuzat să se mai prezinte la echipă, a trecut de faza discuţiilor în Consiliul de Administraţie, la care a fost convocat şi fotbalistul, luni. Monroy a răspuns ca până acum, cu un mail.
„Ne-a spus că nu poate ajunge şi să amânăm întâlnirea pentru săptămâna viitoare, când va veni el sau va trimite un avocat. Jucătorul ne propune o despărţire amiabilă, urmând să renunţe la salarii şi chirii. Dacă el crede însă că un transfer se rezolvă cu 10000 de euro, se înşeală”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Ceahlăului, Viorel Măstăcăneanu.
Clubul vrea de 20 de ori mai mult pentru a-şi lăsa liber jucătorul, care mai are un an de contract. Consiliul de Administraţie a decis, luni, să îl sancţioneze pe Monroy cu 25% din salariu şi suspendarea până la încheierea contractului. Cele două decizii vor fi puse în aplicare dacă părţile nu ajung la un acord.
* Tolimir şi Lukanovic pleacă amiabil
Lăsaţi să îşi caute echipă, după ce nu au mai intrat în vederile antrenorilor, Nikola Tolimir şi Darko Lukanovic au revenit de fiecare dată în curtea Ceahlăului. Clubul a încercat o altă despărţire de cei doi fotbalişti: rezilierea contractelor pe cale amiabilă. Cu mijlocaşul sloven, discuţiile s-au concretizat. Tolimir va pleca de la gruparea nemţeană, pentru care a jucat în 8 partide şi a marcat un gol.
Discuţiile cu Lukanovic sunt încă în curs, dar şi atacantul pare interesat de propunerea clubului.
Alţi doi jucători care nu mai fac parte din planurile antrenorilor, tinerii Alexandru Margine şi Andrei Pavel, îşi caută încă echipe, pentru împrumut sau un eventual transfer. Primul este la Buftea, al doilea nu a rămas nici la SC Bacău, nou promovată în Liga a II-a, după o tentativă eşuată la Chişinău.
Mai nea Vio’! Ia spune-ne adevarul:Monroy de ce-a plecat? Care-i adevarata lui nemultumire? Avea chiar asa mari restante salariale? Si-a gasit o echipa mai buna unde e platit mai bine? Ce „e” de fapt?