Preşedintă de asociaţie condamnată la 2 ani de închisoare pentru delapidare

inchisoareÎn după-amiaza de 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Moldoveni, în cooperare cu polițiștii de investigații criminale, au depistat într-o locuinţă de pe raza satului Moldoveni pe Elena A., de 64 de ani, din Roman, pe numele căreia Judecătoria Roman a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnată la 2 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

„În fapt, în perioada 30.09.2010 – 15.06.2011, inculpata, în calitate de administrator al unei asociații de proprietari, funcţionar cu atribuţii de gestiune a banilor încasaţi de la proprietari, şi-a însușit din gestiune în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale suma totală de 99.253 lei. De asemenea, în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011, în aceeaşi calitate, a reţinut contribuţiile salariaţilor asociaţiei de proprietari, cu regim de stopaj la sursă, producând un prejudiciu în cuantum total de 5796 lei”, a transmis IPJ Neamţ, printr-un comunicat de presă.

Persoana a fost escortată şi încarcerată în Penitenciarul Bacău.

 

G. NICORESCU