Iluziile „imparțialității“și „echidistanței“ se devoalează și devin, pe fapte concrete, doar goale etichete. Imaginea nu e însă alta decât aceea care exprimă relația dintre presă și mediul politic în campania electorală. O relație din care rezultă, sociologic și politologic, construcția electorală a realității. Dacă ar fi să-i întrebăm pe fiecare în parte – pe ziariști și politicieni – cum percep acest eveniment convențional, cred că ar rezulta un dialog interesant. Jurnaliștii ar putea spune că, teoretic, e vorba de o perioadă în care partidele și candidații lor își pot prezenta proiectele pentru comunitate, sub forma unui proces de persuadare. Dar că, practic, avem de-a face (după cum au arătat ciclurile electorale succedate din 1990 încoace), cu o perioadă de tensiuni și atacuri reciproce, cu un discurs puternic personalizat și mai puțin orientat spre proiecte. De cealaltă parte a baricadei, politicienii ar putea susține că există o anumită strategie de evitare la care recurge presa în redarea evenimentelor cu semnificație electorală, pretextul fiind acela al „lipsei știrii“ – pe exemplul clasic din jargonul breslei, ideea că „nu este știre faptul că un câine a mușcat un om, ci faptul că un om a mușcat un câine“ devine „nu este știre că politicienii au proiecte pentru comunitate, e doar campanie electorală“. Numai că lipsa de interes față de proiectele candidaților – acolo unde acestea chiar există – afectează funcția de informare pe care presa o deține, mai ales într-un astfel de context, al unei convenții democratice în care și instituțiile media sunt parte interesată. E curioasă, deci, relația dintre presă și mediul politic în campania electorală.
Cred însă că, la nivel de analiză, ea ar putea fi abordată în funcție de patru dimensiuni. Prima e aceea normativă, adică bazată pe principii și norme instituționalizate în regulamente fundamentate constituțional, în statute și coduri profesionale. Urmează aceea empirică, ce trimite la aspectul real al modului în care se desfășoară relația ca atare. Dimensiunea formală este cea de-a treia, implicând asumarea „necondiționată“ de către instituțiile media a unor atribute precum sunt acelea ale „obiectivității“, „echidistanței“și „imparțialității“. În fine, dimensiunea informală presupune „personalizarea“ relației dintre media și zona politică, prin intermediul anumitor afinități elective ce se traduc inclusiv prin acordarea de consultanță electorală, de către jurnaliști, politicienilor. Dincolo de acestea însă, poate că cel mai interesant este să privești, de pe margine, acest spectacol în care fiecare în parte se crede mai deștept și mai frumos. Fiind în dreptul lui, desigur.
Prof.univ.dr. Daniel ȘANDRU