Premii pentru școlile nemțene care au desfășurat programe Erasmus+ 

Școlile nemțene care au derulat programe europene sunt invitate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț să participe la o competiție lansată de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, la aniversarea a 30 de ani de dezvoltare a programelor de tip Erasmus+ în UE.

Erasmus+ este programul Uniunii Europene care se adresează educației, formării profesionale, tineretului și sportului.

Competiția se va desfășura pe două secțiuni. La prima secțiune va fi acordată o distincție specială „pionierilor“, adică tuturor acelor școli care au derulat proiecte Socrates și Leonardo da Vinci în anii 1998 și 1999. Aceste școli sunt așteptate să se înscrie la următorul link: www.surveymonkey.com/r/pionieriiErasmus.

Secțiunea a doua, competiția propriu-zisă, vizează școlile care, începând cu 1998 și până în prezent au derulat cel puțin 10 proiecte instituționale (Comenius, Leonardo da Vinci, Grundtvig, Erasmus+) în postura de coordonator sau partener. Pentru a participa la competiție, o școală care îndeplinește condiția de eligibilitate a celor minim 10 proiecte trebuie să completeze formularul de la link-ul următor: www.surveymonkey.com/r/harniciiErasmus și să realizeze un eseu de maximum două pagini, care să ilustreze modul cum toate proiectele derulate au contribuit la dezvoltarea instituției și a comunității sale educaționale. Eseul va avea în conținutul său următoarele cuvinte cheie: Cooperare, Transformare, Valori Europene“.

Termenul limită pentru înscrieri este 30 aprilie 2017. Rezultatele se vor anunța împreună cu cele de la competiția „Școala Europeană“, după data de 9 mai. Diplomele speciale și premiile competiției se vor acorda în cadrul ceremoniei „Școala Europeană“ ediția 2017.

Geanina NICORESCU