Premierea absolvenților cu media 10 la examen s-a făcut doar pe hârtie

bataie de joc bacDoi elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, singurii din județ care au obținut media 10 la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an și 14 elevi cu media 10 la examenul de Evaluare Națională așteaptă, de mai bine de o lună de zile, bursele promise, cu mare tam-tam, de ministrul Educației. La jumătatea lunii trecute Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea de stimulente financiare pentru absolvenții cu 10 la cele două examene, de la finalul claselor a VIII-a și a XII-a, în cuantum de 1.000 de lei pentru cei mici și câte 3.000 de lei pentru absolvenții de liceu cu rezultate excepționale la examenul maturității, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic de acești bani. Așa încât elevii mai pot aștepta. Că n-au încotro. Până când, nu se știe. Dar elevii trebuie să rețină esența mesajului ministrului Educației: „Identificarea și susținerea copiilor și tinerilor capabili de performanțe școlare înalte reprezintă o parte integrată a politicilor educaționale promovate de Ministerul Educației și Cercetării Ştiințifice”, arăta Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă emis la momentul premierii pe hârtie a celor 563 absolvenți care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și a celor 88 de eminenți de la Bacalaureat cu medie maximă.

Inspectorul școlar general adjunct Elena Laiu, din cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Neamț, ne-a declarat, ieri, că banii pentru elevii de nota 10 nu se acordă, deocamdată: „Nu am primit niciun fel de precizări de la Ministerul Educației pe această temă. Nu am de unde să știu când vor fi trimiși acești bani, odată ce nu a venit niciun document oficial în acest sens. Dar probabil vom primi bursele respective pentru elevi, dacă așa s-a stabilit”.

Hotărârea Guvernului prin care vor fi acordate stimulente financiare tuturor elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la sesiunea  din iunie – iulie a examenului de Bacalaureat a fost publicata în Monitorul Oficial din 17 iulie 2015. Sumele oferite absolvenților vor fi alocate din bugetul aprobat anul acesta Ministerului Educației și Cercetării Ştiintifice (MECS), care va stabili și modalitatea de acordarea a recompenselor. Potrivit oficialilor, sumele necesare acordării stimulentelor financiare vor fi alocate din bugetul pe anul 2015 aprobat MECS. Dar nu sunt informații cu privire la data exactă a premierii celor care fac cinste țării.

Geanina NICORESCU