*Tinerii de până în 35 de ani, care îndeplinesc toate condițiile, sunt invitați de municipalitate să-și depună dosarul pentru o locuință până pe 23 decembrie
Municipalitatea pietreană a reușit, în acest an, să-i mulțumească pe toți tinerii care și-au depus dosarul în vederea obținerii unei locuințe ANL. „Este pentru prima dată în istoria postdecembristă a Primăriei Piatra Neamț când toți solicitanții au primit locuințe. Chiar suntem nevoiți să facem o a treia sesiune de reactualizare a dosarelor, pe care o vom demara, și fac un apel către tinerii din Piatra Neamț, care au sub 35 de ani și îndeplinesc criteriile, să-și depună dosarul sau să și-l revizuiască pentru a putea primi o locuință“, a declarat primarul interimar Dragoș Chitic într-o conferință de presă din 2 noiembrie 2015.
O nouă sesiune de depunere a dosarelor până pe 23 decembrie
Până acum, au fost repartizate 244 de locuințe, însă astăzi se lansează o nouă sesiune de depunere a dosarelor, astfel încât numărul celor care primesc o casă de la municipalitate ar putea crește. „În cursul acestui an, au fost repartizate de municipalitate 244 de locuințe, din care 24 în construcții modulare ușoare la Văleni 3, unde au fost mutați cei care au locuit la blocurile F1 și F2 pe strada Izvoare. 38 de locuințe au fost repartizate în blocul 10 de pe Aleea Nufărului, bloc care a fost reabilitat și dat în folosință în primăvara anului trecut. Au mai fost alte cinci locuințe de serviciu și șase de necesitate. 146 de locuințe ANL din fondul existent au fost repartizate în Speranța. La ultima ședință de Consiliu Local au fost alocate 13 locuințe, răspunzând astfel tuturor cererilor depuse. Pentru a veni în ajutorul tinerilor, municipalitatea va face o nouă sesiune de depunere a dosarelor, în perioada 4 noiembrie – 23 decembrie“, a precizat viceprimarul Vasile Popescu.
Tinerii cu vârsta de până în 35 de ani, care doresc să obțină o locuință ANL, trebuie să-și depună dosarele până pe 23 decembrie, dosare care trebuie să conțină, printre altele, copii după actele de identitate ale solicitantului și ale celorlalți membri ai familiei care se va muta în noua casă, copii după actele de studii, adeverințe de salariat, dar și dovada că nici solicitantul și nici partenerul de viață al acestuia nu dețin și nici nu au deținut o locuință, pe care să o fi vândut după 1 ianuarie 1990.
Andreea AMARIEI