Pregătiţi pentru turneul de calificare

dan gavril
Aflaţi de două săptămâni în stagiul centralizat de la Piatra Neamţ, voleibaliştii naţionalei României sunt pregătiţi pentru meciurile de calificare la Campionatul Mondial din 2014, turneu final găzduit de Polonia. Tricolorii pregătiţi de Dan Gavril şi Ovidiu Macarie au avut câte două şedinţe de antrenament pe zi, la sala Polivalentă, şi au susţinut 3 meciuri test cu campionii de la Tomis Constanţa, de câte 5, respectiv 3 seturi. România a pierdut cu 1 – 4 în prima zi, a câştigat cu 3 – 2 în ziua a doua şi au pierdut cu 1 – 2 în ultima zi. Selecţionerul Dan Gavril a ţinut să le mulţumească celor de la Tomis pentru că au ajutat naţionala prin aceste jocuri test, jocuri în urma cărora stafful tehnic al naţionalei şi-a cristalizat un sextet de bază pentru turneul de calificare din Olanda. „Am avut absolută nevoie de aceste meciuri test în care am dorit să vedem potenţialul jucătorilor, dar şi să verificăm relaţiile de joc, cum ne funcţionează şi unde mai avem de lucru până la primul meci din turneu. Până acum, atomsfera din sânul echipei este una foarte bună, băieţii se pregătesc bine. Au încept să funcţioneze relaţiile de joc, am renunţat la sistemul turneu şi am jucat două partide test cu Tomis, o formaţie foarte puternică de Liga Campionilor, iar cele 10 seturi din primele două zile au fost foarte bune. De asemenea, am avut şi câteva seturi bune cu VCM LPS Piatra Neamţ, echipă la care au evoluat şi câţiva jucători de la naţională. Avme condiţii excelente de pregătire la Piatra Neamţ, băieţii sunt foarte mulţumiţi, am reuşit să îmbinăm foarte bine partea de pregătire tactică cu cea fizică şi aceste aspecte ne dă încredere că putem avea o comportare bună la turneul din Olanda”, a spus antrenorul Dan Gavril despre pregătirea de la Piatra Neamţ. Voleibaliştii tricolori vor evolua la turneul din Olanda, care se va desfăşura în perioada 2 – 6 octombrie, într-o grupă alături de ţara gazdă, Ucraina, Belarus, Israel şi Suedia. Primele două formaţii se califică direct la turneul final, iar locul 3 mai susţine un meci de baraj. „Nu va fi uşor turneul din Olanda, vom încerca să obţinem două victorii cu echipele care suntem mai apropiaţi ca valoare, mă refer aici la Suedia şi Israel. Vom avea nişte partide dificile cu cei din fostul spaţiu ex-sovietic, cu Belarus şi Ucraina. Naţionala Belarusului este alcătuită din jucători de la clubul Metalurg Zhlobin, unde au un centru foarte bun de pregătire şi selecţia este făcută acolo, iar ucrainienii vin de la Lokomotiv Harkov şi Dinamo Kiev, jucători pe care noi i-am mai văzut în cupele europene. Câteva date despre adversarii noştrii avem, rămâne ca începând cu prima etapă să facem pregătirea şi strategia pentru fiecare joc”, a mai precizat selecţionerul României. Antrenorul Dan Gavril ar fi dorit ca România să evolueze la un turneu amical, destul de puternic la Craiova, dar acest lucru nu s-a materializat, datorită relaţiilor nu foarte bune dintre federaţie şi cluburile din ţară. Lotul României, din care fac parte şi doi jucători de la Piatra Neamţ, respctiv Rareş Gavril şi Ciprian Viţelaru, va pleca duminică la Mogoşoaia, unde va mai efectua două antrenamente, iar marţi, întâi octombrie, va pleca spre Olanda. România va întîlni la acest turneu, în ordine, echipele Suediei, Israelului, Ucrainei, Belarusului şi Olandei.