Pregătirile pentru alegeri se suprapun peste cele pentru iarnă

prefectura-dobrila-prefect-ntPrefectul județului, Niculina Dobrilă, a participat marți, 18 octombrie, la sediul Ministerul Afacerilor Interne, la o întâlnire a prefecților cu ministrul afacerilor interne și miniștrii secretari de stat ai acestui minister, având ca subiecte de discuție organizarea alegerilor parlamentare și pregătirea pentru iarnă.

Astfel, în ceea ce privește organizarea alegerilor, pe lângă problemele curente și de calendar, prefecților li s-au adus la cunoștință ultimele noutăți cuprinse în proiectul de hotărâre de guvern, conform căruia vor fi înregistrate video-audio neîntrerupt, de către operatorul de calculator din secția de votare, toate procedurile realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare, în scopul asigurării posibilității organismelor electorale de a verifica respectarea dispozițiilor legale. Totodată, potrivit aceluiași proiect de hotărâre, Ministerul Afacerilor Interne va asigura achiziționarea timbrelor autocolante, respectiv a plicurilor din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, necesare în cadrul procedurilor precum și confecționarea ștampilelor cu mențiunea „Votat“.

În ceea ce privește pregătirea pentru iarnă, prefecților li s-a tras atenția asupra necesității respectării procedurilor prevăzute în HG 557/2016 privind managementul tipurilor de risc. De asemenea, în vederea organizării activităților de deszăpezire, conducerea ministerului afacerilor interne a solicitat inventarierea contractelor încheiate de autoritățile locale cu operatori economici, a utilajelor, combustibilului și a materialelor necesare acestei activități, precum și actualizarea procedurilor și a ordinelor de prefect care au ca obiect pregătirea pentru iarnă.

Instituția noastră e demarat această acțiune de evaluarea a pregătirilor pentru iarnă, de câteva zile. Astfel, pentru verificarea stocurilor de material antiderapant și a tehnicii de intervenție existente în bazele de deszăpezire, s-a constituit, prin ordin al prefectului, o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Consiliului Județean, precum și un reprezentant din cadrul Serviciului Rutier. Se actualizează lista spațiilor disponibile, la nivelul autorităților administrației publice locale, pentru cazarea persoanelor surprinse în trafic de fenomene meteorologice extreme, specifice sezonului rece. Totodată se ține evidența la zi a persoanelor care au nevoie de dializă, precum și a gravidelor care ajung la termen în lunile decembrie, ianuarie, februarie și prima jumătate a lunii martie. Nu mai puțin important este și faptul că au fost activate centrele de cazare destinate persoanelor fără adăpost, unde noaptea trecută au fost cazate 35 de persoane – 12 în Piatra Neamț, 15 în Târgu Neamț, 5 în Roznov și 3 în Roman. De altfel, toate aceste aspecte vor face obiectul unei întâlniri, la sfârșitul săptămânii viitoare, la care vor participa primarii, responsabilii SVSU, precum și membrii CJSU“, a spus prefectul Niculina Dobrilă.

De asemenea, tot în domeniul situațiilor de urgență, prin hotărârea de Guvern 752 din 12 octombrie, județului Neamț i-a fost alocată, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, suma totală de 688.000 lei pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale produse de inundații în perioada iulie-august a.c., în localitățile Icușești, Tarcău, Bicaz Chei, Dămuc.

Daniela Savu