Primăria Roman a început primele demersuri pentru ca serviciile specializate din subordine să se apuce deja de curățenia de primăvară. La fel ca în fiecare an, autoritățile locale au în plan inclusiv organizarea unui concurs cu premii, pentru ca în această activitate să se implice cât mai mulți romașcani. Conducerea municipiului speră ca întreaga activitate de curățenie să se încheie până la Sărbătorile de Paște, atunci când sunt programate zilele orașului. „Sperăm să atragem alături de noi, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, instituții, școli, asociații de proprietari. Îndată ce vremea ne va permite, vom interveni și noi, dar pregătirea cu materiale a început deja din aceste zile. Vrem să implicăm cât mai multe forțe, pentru ca zilele Romanului să ne prindă cu un oraș înflorit”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
În această perioadă, angajații Primăriei, dar și beneficiarii ajutorului minim garantat se vor ocupa cu precădere de înlăturarea materialului antiderapant de pe străzi și trotuare. De asemenea, un accent important se va pune pe revitalizarea spațiilor verzi din municipiu.