Prefecturile ar putea dispărea după regionalizare

*Prefectul Mitea: „Cred că mai degrabă se vor comasa anumite comune şi vor mai dispărea din primării!”

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, estimează că în luna iunie va fi finalizat cadrul pentru descentralizare şi regionalizare, scopul principal fiind dezvoltarea echilibrată a României „la pachet” cu descentralizarea.

Prefectul de Neamţ Ilie Mitea, care va participa zilele acestea la o întâlnire cu omologii săi din ţară, nu crede într-o astfel de variantă: „Nu poate să dispară prefectura ca instituţie. Probabil că se vor comasa comune, sate şi or să dispară acele primării pentru care nu mai există surse de finanţare. Cred că mai degrabă aceasta va fi varianta pe care se va merge odată cu regionalizarea, decât să dispară instituţiile care se ocupă de legalitatea deciziilor şi actelor administrative şi de reprezentarea în teritoriu, altfel cine se va ocupa de aceste aspecte foarte importante din administraţie?”.

În cadrul consiliilor judeţene vor trece o serie de direcţii din deconcentrate, regiunea urmând a deveni autoritate de management, aşa cum există la ministere în prezent.