*Mandatul subprefectului Gheorghe Neculae a încetat, prin hotărâre de guvern
Gheorghe Neculae nu mai este subprefect al județului Neamț, conform Hotărârii de Guvern nr. 458 din 28 iunie.
Deși era apolitic – în calitate de reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, șefii Prefecturii nu au voie să aparțină vreunei formațiuni politice – Gheorghe Neculae provenea din rândurile uneperiștilor. Intrarea în viața publică și-a făcut-o însă la Primăria Piatra Neamț, unde ani de zile a fost director tehnic, în vreme ce Ion Rotaru era primar al instituției, în perioada 1996-2004. Apoi, pentru că au colaborat foarte bine, când Rotaru a fost ales primar la Alexandru cel Bun, Neculae a ocupat acolo funcția de administrator public, după care a venit ca adjunct al Prefecturii Neamț. Învestirea sa a avut loc pe 14 aprilie 2014, în prezența prefectului de la acea vreme, Vlad Angheluță, și a lui Culiță Tărâță, fost președinte al Consiliului Județean Neamț și fost președinte al UNPR Neamț.
Hotărârea de Guvern privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Neamț de către Gheorghe Neculae nu este urmată și de o alta, care să anunțe numele înlocuitorului.
Pe surse se vorbește deja că un posibil subprefect ar putea fi Emilia Arcan, actualul președinte al Consiliului Județean, care, luni, va preda ștafeta, pentru că, în sfârșit, peneliștii au anunțat că nu vor mai boicota ședința de constituire a noului for deliberativ județean.
Gheorghe Neculae nu rămâne „pe drumuri“, fiindcă se întoarce la funcția deținută anterior, administrator public, lângă Ion Rotaru.
Mihael BALINT