Prefectul somează Consiliul Local Zăneşti: Nelegal! Banii înapoi!

Nelegală! Aceasta este prima constatare a prefectului George Lazăr cu privire la sporurile de antenă acordate angajaţilor Primăriei Zăneşti de Consiliul Local, la iniţiativa primarului. Cu siguranţă decizia prefectului îi va amărî pe angajaţii care vor trebui să dea înapoi banii pe care i-au primit retroactiv, dar consilierii locali din Zăneşti au fost avertizaţi chiar înainte de a vota că, dacă vor face acest lucru, comit o nelegalitate. Maşina de vot rurală a funcţionat, iar ordinele primarului au fost puse în practică. Acum, cei 16 angajaţi ai Primăriei trebuie să returneze sume cuprinse între 120 şi 240 lei.

Cert este că pe hotărârea Consiliului Local Zăneşti, emisă pe 26 aprilie dar cu aplicare de la 1 aprilie (!!!), deci retroactiv, prefectul George Lazăr a decis că retroactivitatea este nelegală!

”La Zăneşti vom aplica procedura prealabilă în sensul că trebuie să se revină cu o altă hotărâre prin care să fie anulată retroactivitatea primei hotărâri. De asemenea, trebuie recuperate sumele de bani acordate retroactiv. Dacă nu revin pe textul de lege, vom ataca în instanţa de contencios-administrativ”, a declarat prefectul George Lazăr.

Situaţia însă nu se opreşte aici. Prefectura va solicita Consiliului Local Zăneşti fundamentul ştiinţific care a stat la baza hotărârii de acordare a sporului de antenă de 15 la sută.

De asemenea, rămâne ca instituţiile abilitate să verifice (probabil) dacă acele măsurători au fost făcute în realitate la Zăneşti sau s-a aplicat ”metoda Hangu”.

(G.A.)