Prefectul mediază între asociațiile de proprietari și firma care trebuie să ridice gunoaiele

La inițiativa prefectului Vasile Panaite, joi, a avut loc, la Sala „Ion Creangă“ a Palatului Administrativ, o întâlnire între mai mulți administratori și președinți de asociații de proprietari din municipiul Piatra-Neamț și reprezentantul societății Brantner Servicii Ecologice Piatra Neamț, pe tema ridicării deșeurilor menajere din Piatra Neamț.
„Am urmărit cu atenție, în ultima perioadă, subiectul colectării deșeurilor menajere și pentru că am constatat o lipsă de reacție a autorităților în acest sens, am decis să mediez o întâlnire între cele două părți contractuale, asociațiile de proprietari și operatorul care se ocupă de acest serviciu. Pe de o parte, reprezentanții asociațiilor au ridicat o serie de probleme importante și reale, pornind de la penalitățile și dobânzile foarte mari, care uneori ajung la valoarea sumei datorate pentru prestarea serviciilor, până la faptul că acele containere nu sunt spălate și dezinfectate, sau în țarcurile unde sunt amplasate nu se face curat. Pe de altă parte, operatorul economic invocă restanțele pe care asociațiile le au pentru efectuarea acestui serviciu. În urma unei discuții pe care am avut-o în urmă cu două săptămâni cu domnul director Cătălin Șaguna am găsit ca soluție pentru asociațiile de proprietari care doresc să își achite datoriile, eșalonarea acestora și anularea penalităților și dobânzilor, dar cu plata la timp a facturii curente. Sperăm ca prin această măsură cât mai multe asociații de proprietari să rezolve o problemă socială și de sănătate publică, pentru că ne aflăm în plin sezon cald“, a declarat prefectul Vasile Panaite.
Reprezentantul societății Brantner Servicii Ecologice Piatra Neamț, Cătălin Șaguna, a precizat că suma datorată de asociațiile de proprietari este în acest moment de circa 4 milioane de lei. Asociațiile de proprietari cu debite mari care vor semna convenții de eșalonare vor beneficia de anularea dobânzilor și penalităților dacă respectă eșalonarea și plata facturii curente.
Pe de altă parte, reprezentanții asociațiilor de proprietari au cerut să fie consultați public pe tema întocmirii caietului de sarcini privind licitația desemnării operatorului care va gestiona, începând din 2018, deșeurile din municipiul Piatra Neamț.
Totodată, președinții și administratorii asociațiilor au solicitat prefectului Vasile Panaite să medieze și alte întâlniri cu factorii de decizie locali pe tema alimentării cu apă, a ordinii și siguranței publice sau a câinilor comunitari.
„Vom realiza întâlniri periodice cu președinții și administratorii asociațiilor de proprietari la care să fie invitați și reprezentanți ai administrației publice locale. Ne dorim să fim o interfață, un mediator între cele două părți, pentru a găsi soluții și nu vinovați pentru anumite situații care au un blocaj la un anumit moment. Instituția Prefectului va sprijini în mod transparent orice inițiativă în beneficiul locuitorilor județului Neamț“, a precizat prefectul Vasile Panaite.