Prefectul Lazăr s-ar scălda în ape limpezi

Începând de vineri, 15 martie, prefectul George Lazăr a trimis echipe de control pe principalele cursuri de apă din judeţ, urmărind să afle modul în care primăriile din judeţ se împlică în realizarea planului de măsuri pentru prevenirea şi limitarea efectelor inundaţiilor ce se pot produce ca urmare a topirii zăpezii.

 „Se va avea în vedere, cu ocazia controlului, asigurarea scurgerii apelor în zonele de intravilan, salubrizarea acestor zone, decolmatarea podurilor şi a podeţelor, îndepărtarea materialului lemnos din zona cursurilor de apă, curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale”, precizează prefectul George Lazăr. Din echipele de control vor face parte reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava Neamţ şi Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Neamt, care la sfârşitul acţiunii vor prezenta un raport cu constatările şi măsurile legale dispuse.

Chiar dacă un astfel de control se face an de an pe apele nemţene, iar amenzi fie nu se prea dau fie nu au efect, poate că de această dată şi cei care verifică şi cei controlaţi vor da dovadă de mai multă responsabilitate şi vom asista la

o schimbare radicală de atitudine. PET-uri şi gunoaie de tot felul se găsesc din plin pe mai toate cursurile de apă din judeţ. Şi cum apa de la robinet vine tot din râuri nu te poţi abţine să nu te gândeşti cam cât ne pot îmbolnăvi aceste tone de deşeuri lăsate la putrezit în ape şi pe maluri.

În primăriile nemţene, responsabilii cu gospodărirea cursurilor de ape la nivel de management sunt primarii sau viceprimari.