* Fostul și actualul șef al Consiliului Județean au discutat despre problemele „comune“ ale instituției, Constantin Iacoban prezentând proiectele nefinalizate, iar Emilia Arcan preluând unele situații de care nu s-a ocupat până acum
Predarea de ștafetă la Consiliul Județean Neamț a avut loc vineri, 22 ianuarie, de dimineață, după ce, de la jumătatea săptămânii trecute, s-a schimbat șeful, Constantin Iacoban fiind înlocuit cu Emilia Arcan. Întâlnirea celor doi oameni politici avea ca scop purtarea unei discuții pentru buna continuitate a activității legislativului județean, având în vedere faptul că instituția este una care coordonează proiecte și programe de interes județean, care are în subordine multe entități, începând de la spitale, până la protecția socială, cultură și folclor. „A fost o predare elegantă a atribuțiilor pe care le-am avut timp de aproape un an și două luni. Am pregătit pentru doamna Arcan o listă cu problemele importante din CJ, și mă refer la investițiile aflate în derulare, la proiectele care urmează a fi finalizate, la ceea ce înseamnă serviciile sociale, cele din sănătate și din instituțiile subordonate. Am discutat cu dumneaei pe această temă, i-am dat documentele cu regim special și ne-am comportat civilizat, așa cum cred eu că trebuie să se desfășoare lucrurile în cea mai importantă instituție din județ. Nu e vina nimănui că s-a petrecut această schimbare! Eu nu am stat la CJ pentru scaun, ci pentru că am considerat firesc să preiau funcția în memoria fostului președinte Culiță Tărâță, care a câștigat-o într-o bătălie electorală foarte dură. Suntem oameni cu o anumită pregătire profesională, care avem capacitatea de a înțelege niște lucruri și nu ne coborâm la discuții inutile!“, a povestit fostul președinte Constantin Iacoban, după întâlnirea avută cu Emilia Arcan.
Noua șefă a Consiliului Județean Neamț nu e străină de activitatea instituției, ea ocupând funcția de vicepreședinte timp de mai bine de trei ani. În această perioadă, pe vremea când legislativul era condus de Culiță Tărâță, nu de puține ori a ținut și locul președintelui, când acesta era indisponibil, din motive de sănătate. „A fost o colaborare destul de elegantă. Ar fi putut să fie și mult mai transparentă. Am aflat, la preluarea funcției, că există și numeroase probleme“, a declarat Emilia Arcan.
Mihael BALINT