Precizări despre noile tarife de la Pașapoarte

*De luna viitoare, pașaportul simplu electronic, cu valabilitate de 5 ani va costa 258 de lei, iar cel temporar, cu valabilitate de 1 an – 96 de lei

De luna viitoare, cetățenii vor achita doar costul pașaportului și nu taxele pentru prestarea serviciului. „Începând cu data de 1 februarie 2017, în conformitate cu Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, nu se va mai încasa taxa pentru prestări servicii în valoare de 22 lei, iar în cazul pașaportului temporar nu se va mai încasa tariful suplimentar în valoare de 100 lei. Tot cu aceeași dată a fost eliminată și taxa de 22 lei pentru eliberarea adeverințelor privind limitarea exercitării dreptului la libera circulație sau istoricul pașapoartelor“, ne-a declarat comisarul de poliție Constantin Roman, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț.
Astfel, conform datelor primite de la instituția mai sus amintită, taxele vor avea următoarele valori: pașaportul simplu temporar 96 lei (în prezent 218 lei); pașaportul simplu electronic, cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani – 258 lei (în prezent 280 lei); pașaportul simplu electronic, cu valabilitate 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani – 234 lei (în prezent 256 lei). „De la 1 februarie cetățenii României vor achita doar costul pașaportului, nu și taxele pentru prestarea serviciului, cum s-a reținut în mod eronat în mass-media centrală. Statul român nu mai percepe taxe pentru prestarea serviciilor de eliberare a pașapoartelor și adeverințelor“, ne-a mai spus comisarul de poliție Constantin Roman, șeful SPCEEPS Neamț.

V. ANDRIEȘ