PP-DD-iştii încep să dezerteze la UNPR

dezertari pp ddLegea traseismului face primele „victime” la Neamţ. Consilierii judeţeni UNPR s-au ales cu doi noi colegi.

Este vorba despre consilierii judeţeni Ştefănuţ Ploscaru  şi Adrian Smarandei care au plecat de la PP-DD Neamţ, organizaţie pe listele căreia au fost aleşi în funcţia de consilier judeţean la alegerile din 2012. Ştefănuţ Ploscaru, fost secretar general executiv al PP-DD Neamţ, spune că împreună cu el şi-au depus adeziunile la UNPR şi alţi 60 de aleşi locali.

„Am plecat de la PP-DD pentru a avea o carieră politică şi o şansă de afirmare, pentru că după părerea mea în PP-DD nu mai sunt astfel de şanse. Am plecat împreună cu colegul meu Adrian Smarandei şi foarte multe organizaţii locale PP-DD, când le-am spus despre plecarea mea, şi-au manifestat dorinţa de a veni alături de mine. Sunt aproximativ 60 de consilieri locali, printre care şi Gabriel Andrici de la Roman, care şi-au depus deja adeziunile la UNPR. Urmează ca restul consilierilor locali să se gândească, iar noi aşteptăm acum confirmările scrise”, a precizat Ştefănul Ploscaru, consilier judeţean.

Fostul şef de partid al lui Ploscaru spune însă că este vorba de trădare şi funcţii promise pe care cei care au plecat la UNPR nu le vor primi de fapt niciodată.

„Sunt lucruri la care mă aşteptam, sunt persoane interesate de lucrări sau funcţii pe la deconcentrate. Pleacă pentru nişte promisiuni, nu ai ce să le faci. Se curăţă partidul în felul acesta. Să faci carieră în politică înseamnă să fii serios, iar lucrul acesta este rar întâlnit. Domnul Ploscaru a fost exclus din PP-DD de Biroul de la Bucureşti, iar noi am depus deja documentele care prevăd această excludere, la Consiliul Judeţean Neamţ, a declarat Ciprian Şerban, preşedinte PP-DD Neamţ.

Liderii UNPR Neamţ cred că stabilitatea oferită de formaţiunea lor politică şi faptul că se poate construi o carieră politică aderând la UNPR, i-a atras pe cei mai mulţi dintre membrii PP-DD, de a alege opţiunea UNPR.

„Eu cred că oamenii au considerat că partidul lor este într-o oarecare disoluţie, iar anumite structuri nu mai corespund aşteptărilor lor. Atunci, au considerat normal să se îndrepte către un partid bine structurat, care le satisface aşteptările. S-au gândit că la UNPR se poate construi şi dezvolta un viitor politic, pentru că sunt perspective, inclusiv de a fi la guvernare şi de a accede la funcţii”, a spus Constantin Iacoban, consilier judeţean şi preşedinte executiv UNPR Neamţ.

 

Irina ŞTEFĂNESCU