Tăriceanu, colacul și directorii de la deconcentrate / Poz(n)a zilei

pozna tariceanu1Oficial, PNL Neamț, prin liderii săi, se dezice de Călin Popescu Tăriceanu cel care, până mai ieri, era elogiat de liberali drept ”cel mai bun premier de după 1990”.

Dezicerea verbală a luat-o înaintea scoaterii acestuia din arhivele foto din campaniile și pre-campaniile electorale în care Tăriceanu era așteptat – chiar dacă nu mai era premier – cu pâine și sare la Neamț (vezi foto).
Ca la orice partid înființat la centru, vor apărea, cu siguranță, câțiva sufletiști (sau exaltați) care mâine-poimâine ne vor bombarda cu mailuri semnate ”Comitetul de inițiativă PRL Neamț”. Până atunci însă, semnalul lansat de Victor Ponta (chiar înainte de dezertarea lui Tăriceanu din PNL) către popor cuvânta despre faptul că vor pleca din funcții doar miniștrii și secretarii de stat numiți cu susținere PNL nu și șefuleții de la deconcentrate.
Frumos mesaj public, nu? Dar dacă neoficial, aflând că Tăriceanu și alți parlamentari care-l urmează susțin următorul guvern Ponta, oamenii cărora le tremură acum funcția sub fund, vor simți nevoia de a-și asigura o minimă și necesară protecție? Sau dacă li se va sugera ideea asta?
Ca la orice colac (vezi foto), vorbim de conținut sau gaură. E de urmărit – pe partea de conținut, firește – dacă unii nemțeni cu funcții își vor schimba, în viitorul imediat, carnetele de partid. E de urmărit, deci, dacă va apărea vreo pară pe vreun birou de la OPC, CAS, ISJ, Ambulanță, Casa de Pensii, DSV, RAR, ARR etc…

Daniel VINCA