”Povestesc Piatra Neamțul”

SENS”Săptămâna aceasta ne-am propus să fie specială și va conține activități care ne-au consacrat în rândul tinerilor, dar și activități aduse în premieră în Piatra Neamț”,  declară Marina Gîrbea, coordonator de voluntari în cadrul Asociației Sens Civic. (ASC)

ASC a susținut, ieri, în Foișorul Voluntarilor din Parcul Central, o conferință de presă în cadrul căreia s-au făcut referiri la proiectul  ”Săptămâna ASC” dar și despre un nou proiect al Asociației, și anume, ”Povestesc Piatra Neamțul”, un proiect realizat cu cofinanțarea Primăriei și Consilului Local Piatra Neamț.

”Printre cele consacrate se regăsesc Seara folk ( vineri, 12 iunie) și Free Hugs (duminică, 14 iunie) iar cele noi sunt Freezemob-ul de miercuri, 10 iunie, prin care vrem să atragem atenția asupra câtorva probleme ale societății și ”Bancartea de joi”, care, desigur că se va desfășura joi, 11 iunie și va fi o acțiune ce promovează lectura în rândul tinerilor. Sâmbătă, 13 iunie va avea loc târgul de ONG-uri și JOB-uri de vară, organizat de Consiliul Județean al Elevilor, la care vom fi prezenți atât în calitate de ONG activ, cât și de partener”, a precizat Marina Gîrbea.

”Proiectul Povestesc Piatra Neamțul este dezvoltat de către Asociația Sens Civic, în parteneriat cu Asociația Grow Up Project din Focșani, cu co-finanțarea Primăriei Piatra Neamț”, a spus Lucian Branea, coordonatorul lui. ”Proiectul presupune dezvoltarea unui laborator creativ permanent vizând crearea/colectarea, dezvoltarea şi difuzarea de povestiri privind oraşul într-o varietate de formate artistice (text, foto, video, grafică, instalaţie – concretizate într-o expoziție și spectacole de teatru participativ – cu difuzare şi diseminare online şi offline). Este axatpe un concurs ‘de creație’ derulat online. O serie de concurenți, povestitori talentați, sunt selectați pe parcursul concursului pentru a participa la o serie de ateliere, în special unul pe parcursul căruia sunt instruiți într-o formă spectaculoasă de teatru participativ: teatrul labirint. La finalul acestor ateliere, desfășurate la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, participanții vor dezvolta un spectacol-test, cu o audiență publică limitată (elevi, părinți, profesori) – care va fi doar o repetiție generală pentru expoziția și spectacolul pe care aceștia le vor dezvolta, utilizând povestiri participante la concurs, în conexiune cu festivitatea de premiere, la finalul lunii septembrie 2015.

”Asociația Sens Civic pregătește multe surprize pentru vara  aceasta, care se vrea a fi în forță. Urmează a treia ediție de Recreație cu Sens Civic, un proiect care va fi altfel, de data aceasta, plus ceva suprize pentru voluntari, câteva team-building-uri prin care vrem să consolidăm o echipă tare frumoasă și activă ”a precizat Anamaria Holotă, purtător de cuvânt al Asociației Sens Civic.

I.C.