Potrivit unui chestionar IREX: Comuna Valea Ursului, campioană la internet

Compartimentul Impact din cadrul IREX Bucureşti (organizaţia prin care este implementat şi monitorizat Programul Naţional BIBLIONET) a pus la dispoziţia bibliotecilor judeţene principalele date de sinteză privind utilizarea computerelor, echipamentelor şi a serviciilor Internet asigurate prin donaţia Fundaţiei „Bill şi Melinda Gates” din Statele Unite. Pentru judeţul Neamţ, sinteza realizată de IREX în baza răspunsurilor primite  on-line de la 1311 persoane indică lucruri foarte interesante cu privire la impactul noilor servicii publice. Să observăm mai întâi că, prin raportare la populaţia localităţilor respective, cei mai mulţi repondenţi provin din Valea Ursului (34,7 la mia de locuitori), Hangu (26,4), Bozieni (19,7), Moldoveni (11,0), Făurei (10,9 %), Ştefan cel Mare (10,7), Bicaz (7,7), Tarcău (4,8), Crăcăoani (4,6) şi Ion Creangă (4,1 la mie). Potrivit categoriilor de vârstă, cei 1311 de conjudeţeni sunt: 43 % sub 16 ani şi 57 % peste 16, categoriile profesionale cele mai reprezentate fiind: elevi / studenţi  – 57 %, salariaţi – 11 %, şomeri – 7 % şi pensionari – 5 %. Iată şi domeniile de interes ale navigatorilor: educaţie – 27 %, jocuri – 21,6 %, comunicare cu rudele şi prietenii – 15,7%, sănătate – 9,2 %, agricultură – 7,2 %, piaţa muncii şi turism – câte 3,5 %. Cât despre eficienţa acestor căutări şi oportunităţi, să remarcăm că 92 % din repondenţi au fost mulţumiţi de informaţiile obţinute astfel. Interesant e să vedem cum arată şi diferenţierea principalelor domenii de interes, potrivit categoriilor de vârstă ale utilizatorilor participanţi la sondaj: din cei 225 repondenţi sub 16 ani, 48 % au fost interesaţi de jocuri, 38 % de educaţie şi 8 % de comunicarea cu rudele şi prietenii; cele 136 persoane între 16-24 ani s-au interesat mai ales de educaţie (32 %), comunicare (27 %) şi sănătate (10 %); cei 137 de repondenţi între 25-54 ani s-au interesat în principal de comunicare şi sănătate (câte 19 %), piaţa muncii (11 %) şi agricultură (10 %); la rândul lor, cele 44 de persoane peste 55 ani au fost interesate mai cu seamă de agricultură (35 %), sănătate (28 %) şi comunicare (20 %). Care au fost principalele teme în cadrul domeniilor astfel enunţate? La Educaţie, preponderentă a fost efectuarea temelor pentru acasă, peste 70 la sută din elevi afirmând şi că situaţia lor şcolară s-a îmbunătăţit vizibil. În materie de sănătate, căutările au vizat mai ales informaţii despre boli (62%), programările la medic (17%) şi procurarea de medicamente on-line (14 %), după cum cei interesaţi de agricultură au căutat, în procente egale (câte 24 %), probleme de legislaţie şi completarea cererilor de subvenţii prin APIA. Pe piaţa muncii au predominat interesul căutării unui loc de muncă (60 %) şi scrierea CV-ului (40 %), iar în domeniul turism solicitările au vizat atât posibile destinaţii în România (55 %), cât şi în străinătate (40 %). Datele astfel sintetizate au fost colectate ilustrează grăitor utilitatea publică a serviciilor de bibliotecă. De altfel, o realitate tot mai palpabilă şi în Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, unde, după doar două luni din acest an, numărul persoanelor care au ţinut să obţină un permis de acces şi pe anul în curs a trecut deja de 5.500.