Posturi vacante pentru profesori

posturiDouă școli din județul Neamț caută cadre didactice pentru o perioadă determinată, având în vedere că profesoarele titulare au intrat în concediul de creștere a copilului. Astfel, este vacant un post didactic pentru predarea limbii franceze la Școala Gimnazială „Antonie Mureșanu“ din comuna Bâra și un post la Școala Gimnazială din Urecheni, pentru predarea limbii române și a limbii engleze.

Prof. Elena Laiu, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț a transmis că ședința publică de repartizare pentru candidații rămași nerepartizați și de ocupare a catedrelor rezervate, vacantate pe parcursul anului școlar, se va desfășura astăzi, 9 noiembrie 2016.

Până în prezent au mai fost mișcări de personal, ultima repartizare pe posturi vacantate pe parcursul anului școlar având loc pe 4 noiembrie, pentru o catedră de matematică la Școala Gimnazială „Gheorghe Nicolau“, unde profesoara titulară a intrat în concediu de creștere a copilului, pentru predarea geografiei la școlile gimnaziale din Războieni, Tupilați, Ghindăoani și Școala nr.2 din Piatra Neamț, structura Văleni – catedră vacantată prin renunțare la repartizare, și pentru un post de profesor de sport/volei la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț.

Geanina NICORESCU