Vineri și sâmbătă, pompierii nemțeni au continuat să acționeze pentru evacuarea apelor din gospodăriile, casele și subsolurile unor imobile inundate din tot județul.
Potrivit unei informări comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, militarii au executat misiuni de evacuarea apei din beciurile a 9 gospodării din municipiul Roman, 5 din municipiul Piatra Neamț și 4 din satul Straja, comuna Tarcău, din bucătăria unei case din municipiul Roman, din demisolul unei locuințe din municipiul Piatra Neamț și din subsolurile a două blocuri din municipiul Piatra Neamț. Au fost decolmatate 18 fântâni din satul Țolici, comuna Petricani, una din satul Târpești (Petricani) și 3 din municipiul Roman.
Subsolul Licelului „Spiru Haret“ din municipiul Piatra Neamț a fost inundat de ape, iar pompierii au fost cei care au evacuat apa joi seara și vineri, aceeași situație în cazul inundării subsolului unui operator economic din orașul Târgu Neamț.
Pompierii au mai acționat pentru evacuarea apei din 8 curți situate în municipiul Roman și una din localitatea Bicaz-Chei.
Cristina IORDACHE