Pomana UE – la final de distribuție

arcan inspectie

Emilia Arcan, ”magazionerul șef” al județului
*Primarii sunt avertizați să respecte cantitățile

La începutul fiecărei săptămâni, biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan suportă o transformare – parcă nu mai are o destinație administrativă, ci parcă ar fi locul de muncă al unui director de depozit mare, furnizor de alimente.
Funcționarii și colaboratorii par a avea și ei alte meserii – directori de zone, distribuitori, magazioneri etc – lucrând cu fișe de distribuție, hărți, cantități intrate, ieșite, stocuri și așa mai departe. Este vorba despe derularea programului ”Alimente UE – PEAD”, cunoscut, popular, ca ”pomana UE”.
”Per total, suntem aproape de final. Zic per total pentru că mai avem de primit și de dat mai departe, la localități, o parte din conservele de carne și o parte din cantitatea de miere de albine (n.r. – cea găsită cu probleme, retrasă de la primării și care urmează a veni din nou, la standard). Pe restul alimentelor – făină, mălai, ulei, zahăr, roșii în suc propriu, paste, zacuscă – mai avem doar șase localități la care trebuie să furnizăm. Practic, pe ceea ce înseamnă grosul alimentelor terminăm în această săptămână”, spune Emilia Arcan.
Adjuncta de la conducerea CJ e mulțumită că și vremea a fost favorabilă, că pe partea de distribuție județeană nu au fost până acum probleme (exceptând scandalul național cu calitatea mierei de albine): ”A mers totul ca uns. Nici nu se compară cu ce a fost anul trecut, când am avut atâtea probleme din cauza furnizorilor”. Și pentru ca în continuare și finalul operațiunii să fie unul în regulă, Emilia Arcan a ținut ca toți beneficiarii să știe ce conține, la virgulă, pachetul cu alimente UE pentru o persoană: făină albă – 14 kg, mălai – 7 kg, paste – 0,5 kg (o pungă), ulei – 4 l, roșii în suc propriu – 0,8 kg, zacuscă – 0,4 kg (1 borcan), carne porc conservă – 0,9 kg (3 cutii), miere – 0,250 kg (1 borcan), zahăr – 2 kg.
Probleme întâmpină în schimb primarii și funcționarii locali care, zilnic, în comune trebuie să dea explicații cetățenilor nemulțumiți de faptul că nu beneficiază și ei de cele circa 30 de kilograme de alimente. Un prim ”val” de nemulțumiți sunt pensionarii cărora le-a crescut pensia cu câteva procente (practic indexarea cu rata inflației) și astfel au depășit pragul de 400 de lei peste care nu mai pot primi alimente. Practic, deși puterea lor de cumpărare nu a crescut deloc, oamenii s-au trezit că în acest an sunt lipsiți de sacul de alimente care le prindea așa de bine. Per total județ, e vorba de peste 7000 de persoane care în acest an – după ce în 2012 au primit – se consideră nedreptățiți.
Un al doilea val de cetățeni nemulțumiți îl reprezintă cei care ar îndeplini la zi condițiile de primire a alimentelor însă listele cu beneficiari au fost întocmite cu circa două luni în urmă. La acea vreme ei nu erau șomeri sau pensionari (cu pensii sub 400 de lei), au căpătat aceste calități în ultimul timp și evident că nu sunt prinși în listele date la acel moment de instituțiile statului.
Pentru a-i mulțumi pe cât mai mulți, unii primari ar fi tentați să dijmuiască din pachetele mari și să facă pachete mai mici pe care să le dea la mai mulți locuitori. Legea nu permite însă așa ceva, iar cine încearcă aplicarea principiului „cât mai puțin la mai mulți” riscă să ajungă în zona penalului.
Mai ales că în anii anteriori a fost destule semnale că o astfel de metodă a fost pretextul sub care unii primari au micșorat pachetele, cantitatea dijmuită per total a fost mai mică decât cea dată în plus, diferența de produse ajungând (după o eventuală reambalare) marfă vândută prin magazinele rudelor sau amicilor unor edili.
”Repet apelul meu. Primarii și funcționarii să respecte listele și cantitățile. Nu este permisă nicio modificare. E vorba de bani europeni și cine își permite intervenții personale o face pe propria răspundere”, avertizează ”magazionerul șef” al alimentelor UE pe județul Neamț, Emilia Arcan.

Daniel VINCA