Poliţistul de la Grinţieş nu este liber

Ştefan Măcărescu, fostul poliţist de la Grinţieş, rămâne, în continuare, în închisoare, după ce ieri Curtea de Apel Bacău i-a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar. El este judecat pentru sprijinirea mafiei lemnului din zonă şi se află în stare de arest preventiv încă din toamna anului trecut, la fel ca şi fostul lui şef Valentin Todirică, pădurarul Paul Caraze şi gateristul Dumitru Galanton. Magistraţii băcăuani au menţinut, astfel, decizia Tribunalului Neamţ, care la termenul de săptămâna trecută i-a respins solicitarea de a fi pus în libertate. El mai are o şansă, săptămâna viitoare, când ar urma să se judece cererea de eliberare pe cauţiune. Instanţa nemţeană i-a stabilit la 5.000 de lei preţul libertăţii şi la termenul viitor ar trebui să prezinte judecătorului dovada achitării sumei. Altfel, cererea este respinsă, din start. Până ieri, familia lui Ştefan Măcărescu nu achitase cauţiunea, dar probabil că s-a aşteptat rezultatul recursului de la Bacău. Sunt puţine solicitările de acest gen în istoria proceselor din ultimii ani, dar cel mai recent este cazul lui Corneliu Antonie, comisarul Gărzii Financiare Neamţ, judecat pentru luare de mită alături de colegul său Gheorghe Enăşoaie şi fostul lor şef Constantin Nistor, suspendaţi din funcţii. Romaşcanul a plătit cauţiunea de 1.500 de lei, iar apoi tribunalul i-a respins cererea de eliberare provizorie.

Dosarul mafiei lemnului de la Grinţieş continuă cu un nou termen, când instanţa va audia câţiva martori. La judecată au mai rămas cei patru arestaţi şi polițistul Ovidiu Bezim, inginerul silvic Ionel Rîcea şi gateriștii Constantin Emil Enache și Adrian Grasu. Nici unul nu a recunoscut acuzaţiile DIICOT Neamţ, de organizare în grup infracţional pentru defrişarea pădurilor Grinţieşului, aşa că acum se confruntă cu probele admise. Ceilalţi patru inculpaţi care au recunoscut şi au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare, printre care gateristul Benone Moroşanu şi trei tăietori de lemne, vor răspune în final şi pe parte civilă, urmând ca instanţa să decidă ce despăgubiri au de achitat împreună.