Poliţiştii şpăgari nu au fost „albiţi” de magistraţii băcăuani

politisti

 

Curaţi ca lacrima nici o instanţă nu-i mai poate scoate pe doi poliţişti care s-au dedat la banul cu miros de şpagă. Cei doi salariați ai IPJ Neamț au primit ieri, la Curtea de Apel Bacău, aceeași sentință ca la prima instant din Neamț – câte trei de închisoare cu suspendare. Făcuseră apel nu atât pentru duritatea sentinței inițiale ci pentru faptul că respective măsură, apparent indulgentă, îi exclude din sistemul în care lucrează acum.

Este cazul lui Cătălin Constantin Trifescu (30 de ani) şi al colegului său Ionuţ Zamă (27 de ani), agenţi în cadrul poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, care în urma unui control în trafic s-au „trezit” cu două milioane şi jumătate lei vechi în buzunare şi plinul la maşinile personale făcut. Sau cel puţin aşa au încercat s-o dreagă după ce nu le-a mers ameninţarea cu „amenda” făcută unui om de afaceri. Omul s-a simţit hărţuit şi după ce a intrat în legalitate cu ceea ce într-adevăr nu era, din lunga listă făcută de agenţii care i-au oprit un autovehicul pentru control, a mers şi i-a reclamat pe poliţişti ofiţerilor Anticorupţie.

Era în seara de 25 octombrie 2011, când agenţii au oprit pentru control o maşină care transporta combustibil şi care aparţinea omului de afaceri pietrean. Poliţiştii au început să-i înşiruie şoferului o grămadă de nereguli, dintre care cele mai grave erau lipsa ITP-ului şi lipsa rovinietei. Bineînţeles că, în atari condiţii, „nota de plată” era astronomică, poliţiştii sperând ca astfel să-l sperie pe şofer, care la rândul lui să-l cheme la faţa locului pe patron. Şi au reuşit, într-adevăr, să-l aducă la „discuţii” pe patron, care, în momentul când agenţii îi completau procesul verbal şi urmau să înscrie 11.000 lei amendă cât i-au comunicat, le-a sugerat să fie înţelegători. Aceştia au fost de acord, dar au fost duri în negocieri: nici mai mult, nici mai puţin de 10% din amendă era un preţ rezonabil, o parte în bani, o parte în plinul pentru maşinile personale. În aceeaşi noapte poliţiştii au alimentat autoturismele, iar a doua zi patronul benzinăriei s-a pus la punct cu documentele maşinii şi apoi i-a denunţat pe oamenii legii.

Cristina IORDACHE