Poliţiştii nemţeni instruiţi la nivel european

boboci politie

Seminarul organizat de Inspectoratul de Poliţie Neamţ împreună cu Oficiul de Luptă Antifraudă OLAF şi Departamentul pentru Luptă Antifraudă din România s-a încheiat cu rezultate apreciate drept foarte bune de conducerea instituţiei. În conferinţa de presă de ieri, comisarul şef Paul Tablan a prezentat, pe scurt, pregătirea de care au beneficiat cei 125 de poliţişti din cele şase judeţe ale regiunii de Nortd – Est. Potrivit şefului Poliţiei Neamţ, poliţiştii care s-au instruit sunt exclusiv din operativ, de la serviciile care se ocupă de combaterea contrabandei cu tutun şi produse contrafăcute, cum este Investigarea Fraudelor, Investigaţii Criminale, Ordine Publică şi Rutieră. Nu întîmplător, întrucât poliţiştii sunt primii care trebuie să se implice în depistarea şi combaterea fenomenului de cointrabandă şi, la fel de important, să îşi actualizeze permanent metodele, la fel de ritmic cu infractorii.

Un exemplu de ingeniozitate al contrabandiştilor de ţigări este legat de găsirea de noi ascunzători pe timpul transportului. În autoturisme deja nu mai există un loc în care baxurile de ţigări ar putea fi dosite fără ca poliţiştii să le găsească, aşa că s-a găsit o altă variantă, uimitor de ingenioasă. Este vorba despre buşteni, scobiţi în interior şi umpluţi cu pachete de ţigări. Recent, un astfel de transport a fost depistat în Neamţ, ca rezultat al noilor metode învăţate de poliţişti de la omologii europeni. Contrabanda cu tutun tinde să devină un fenomen, dacă e să privim cifrele din ultimii trei ani de la nivelul judeţului nostru, o zonă de trafic şi de tranzit. În 2011 au fost confiscate în jur de 420.000 ţigarete, pentru ca anul trecut numărul să se dubleze, iar contrabandiştii să-şi perfecţioneze mecanismele, traficând ţigaretele pe bucăţi (filtrul, tutunul vrac, foiţele, etc).

Noutăţi interesante şi în domeniul combaterii produselor contrafăcute, unde poliţiştii au deprins căi prin care la parcheziţiile informatice, de pildă, să poată depista programele pirat folosite dincolo de aparenta legalitate a softurilor utilizatorilor. “Maşina virtuală”, alături de “Buşteanul” sunt considerate astfel cele mai importante cunoştinţe dobândite de poliţiştii care zi de zi sunt pe urmele infractorilor. “Una peste alta, costurile organizării seminarului au scăzut de la 21.445 de euro iniţial, la valoarea de 15.865 de euro fără TVA, din care partea noastră de finanţare este de 3331 de euro”, a mai spus comisarul şef Paul Tablan, şeful IPJ Neamţ.

Cristina IORDACHE