Polițiștii de la Locală stau cu ochii pe pietrenii care aruncă aiurea gunoaiele

051*aceștia vor primi amenzi usturătoare dacă nu respectă legea

*nici societățile care colectează deșeurile nu vor fi iertate, dacă nu își fac treaba

* acestea sunt monitorizate în ideea de a se vedea dacă își respectă contractele încheiate cu municipalitatea

Polițiștii de la Locală au stat cu ochii pe pietrenii care aruncă aiurea gunoaie pe albiile pârâurilor care traversează muncipiul reședință de județ. La rândul lor, pietrenii, speriați de amenzile pe care le-ar putea primi, s-au pus pe treabă. Au curățat albiile pârâurilor Potocina și Cuiejdi. Nu toți însă au scăpat de ochiul vigilent al polițiștilor. Cei care au fost prinși în afara legii au primit amenzi în valoare de mii de lei. De același ”ochi” vigilent nu au scăpat nici reprezentanții serviciilor de salubritate din Piatra Neamț. Brantnerul și Salubritasul au fost monitorizați pentru a se vedea dacă își fac treaba sau nu.

”Acțiunea se defășoară în cadrul activităților specifice desfășurate de polițiștii din cadrul departamentului Compartiment Control – Protecția Mediului, care monitorizează toate zonele municipiului, respectând Planul tematic cu caracter permanent stabilit de către Comisariatul județean al Gărzii de Mediu, privind interzicerea depozitării necontrolate a gunoiului menajer și nemenajer precum și a deșeurilor de orice fel pe raza municipiului Piatra Neamț”, a precizat Eugen Pancu, director al Poliției Locale a municipiului Piatra Neamț.

” Aș vrea să specific faptul că în ultima perioadă de timp au fost monitorizați cetățenii în ceea ce privește curățenia de primăvară în jurul imobilelor și pe malurile apelor din vecinătatea locuințelor pe care aceștia le dețin. A fost monitorizată, de asemenea, și desfășurarea activităților specifice ale societăților de profil, Brantner și Salubritas. Astfel, polițiștii locali responsabili, din cadrul Biroului Control, compartiment Protectia Mediului, au primit un număr de 21 de sesizăride la cetățeni și au fost solicitați să  participe la acțiunile comune desfășurate de compartimentul Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Piatra Neamț  și Regia Autonomă  Apele Române, pentru identificarea depozitărilor de deșeuri pe malurile apelor sau în alte locuri, stabilindu-se cu această ocazie  măsuri concrete de curățenie”, a adăugat  Eugen Pancu.

73 de somații pentru Brantner

În același context, Regia Autonomă  Apele Române a început lucrări de curățare pe albia pârâului în zona cartierului Ciritei, iar cetățenii de pe strada Subdărmanești au curățat malul stâng al albiei pârâului Cuiejdi de resturile menajere aruncate, desigur,  tot de ei. Totodată, s-a stabilit ca în zona albiei pârâului Cuiejdi să intervină societățile specializate ale Consiliului Piatra Neamț, pentru curățarea arbuștilor crescuți și care pot deveni periculoși în momentul căderii precipitațiilor abundente.

”În primele trei luni ale anului 2015 au fost aplicate 13 amenzi contravenționale pentru depozitarea pe lângă europubele și pe spațiile verzi a deșeurilor, iar SC Brantner a primit 73 de somații privind obligativitatea deținerii de contracte de prestări servicii pentru ridicarea și depozitarea deșeurilor atât de către persoanele fizice cât și de către agenții economici. A fost somată S.C. Brantner,în calitate de societate care deține în exclusivitate colectarea selectivă a deșeurilor de pe raza municipiului Piatra Neamț, în ceea ce privește refacerea punctelor de colectare împrejmuite cu grilaj metallic, ce s-au deteriorat, facilitând, astfel, accesul  cetățenilor fară adăpost care scotocesc în căutare de resturi alimentare”, a mai adăugat directorul Poliției Locale a muncipiului Piatra Neamț, Eugen Pancu.

Polițiștii locali vor intensifica și vor continua activitățile ce țin de protecția mediului în speranța că, poate, cetățenii municipiului Piatra Neamț vor conștientiza faptul că deșeurile, indiferent de tipul acestora, trebuie selectate și colectate în locurile special amenajate.

Irina ȘTEFĂNESCU