Poliţiştii au ridicat 22 de arme şi 85 kilograme de vânat

Sunt cercetaţi 26 cetăţeni români şi 4 străini
În ultima jumătate de an, polițiștii nemțeni specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, au ridicat 22 arme, peste 600 bucăți de muniție și 85 kg carne de vânat în cadrul “acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional”.
Poliția Română, prin Direcția Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, desfăşoară în toată țara, desfăşoară în perioada 15 august 2017 –28 februarie 2018 acţiuni de prevenire şi combatere, iar până acum au constatat 51 de infracţiuni privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
“În cadrul dosarelor penale întocmite, sunt cercetați 26 cetățeni români și
4 cetățeni străini. Au fost indisponibilizate în vederea confiscării, 14 arme letale și 8 neletale supuse autorizării, peste 580 de bucăți de muniţii letale, 35 muniţii neletale, 85 kg de carne de vânat și 14 de exemplare de vânat din specii diferite. În urma ilegalităților constatate, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care două la Legea nr. 407/2006 și 19la Legea 295/2004, în valoare de aproape 11.150 de lei”, a afirmat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.
Prin aceste activități și prin aplicarea fermă a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, contribuim la protejarea faunei şi conservarea biodiversităţii naturale. Persoanele vinovate de comiterea acestui gen de infracţiuni, din sfera braconajului cinegetic, în special cele care se comit cu ocazia organizării şi desfăşurării partidelor de vânătoare, la speciile de păsări migratoare şi autohtone, sunt trase la răspundere penală, iar bunurile folosite la comiterea unor astfel de fapte sunt confiscate.
Geanina NICORESCU