Polițiștii au prins în timp record trei hoți

 

Trei bărbați care au furat din gospodăria unui vecin bunuri în valoare de 5.000 de lei, în decurs de câteva luni, au fost prinși de polițiști în câteva ore.

Sâmbătă, proprietarul a constat că nu mai are betoniera și când a căutat alte unelte de care avea nevoie la treburile gospodărești a avut surpriza să nu le mai găsească. Bănuind că a fost prădat, omul a mers la poliție în aceeași zi și a reclamat situația, iar polițiștii au reușit în scurt timp să-i găsească pe suspecți. „În ziua de 14 mai 2016, la ora 14,40, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ștefan cel Mare au fost sesizați despre faptul că, în perioada 1 mai – 14 mai 2016, din locuința unui bărbat de 56 de ani, din Dragomirești, au fost sustrase mai multe bunuri“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Polițiștii au făcut cercetări imediat și au reușit să identifice hoții, care sunt vecini cu păgubitul. „Trei bărbați cu vârste între 41 și 56 de ani, toți din Dragomirești, ar fi pătruns în locuință de unde au sustras o betonieră de 190 litri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.000 lei“, a mai spus ofițerul de presă.

În urma extinderii cercetărilor anchetatorii au stabilit că în perioada decembrie 2015 – februarie 2016 aceleași persoane au pătruns în curtea părții vătămate, de unde au mai sustras și alte bunuri (ciocan, topor, generator de curent, butoi din plastic de 200 litri, radiocasetofon, pompă de stropit, roabă), provocând o pagubă totală de aproximativ 5.000 lei. Cercetările în cauză sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru tragerea la răspundere a celor trei persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (C.I.)