Târgul săptămânal de la Girov a fost „invadat” de poliţiişti rutieri şi de lucrători de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care au făcut activităţi de informare şi prevenire. “Activitățile au vizat în primul rând informarea bicicliștilor cu privire la obligativitatea purtării vestei reflectorizante pentru prevenirea victimizării lor în cazul accidentelor rutiere, dar și responsabilizarea tuturor persoanelor prezente în târg cu privire la măsurile de siguranță, pe care trebuie să le adopte fiecare pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuințe şi din autoturisme și ale furturilor de animale”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Polițiștii de prevenire au distribuit 300 de pliante cu recomandări şi le-au oferit sfaturi celor aflaţi în târg. Totodată, 25 de biciclişti au primit veste reflectorizante şi pliante cu sloganul campaniei “Alege viaţa!”.
În perioada următoare, 500 de biciclişti şi căruţaşi vor primi veste reflectorizante şi materiale informative, astfel încât să înţeleagă cât este de important să fie văzuţi în trafic.
C.M.