Polițiștii au confiscat 2.400 de petarde de la un romașcan

Un bărbat de 48 de ani a fost prins de polițiști cu 2.400 de petarde în mașină.

În ziua de 29 decembrie 2016, în jurul orei 14, în urma acțiunii de control derulate de polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Neamț, în parcarea unui complex comercial din Roman a fost depistat bărbatul, care avea la el 2.400 de petarde (articol pirotehnic din categoria F2). Pentru că nu avea nici un fel de autorizație pentru a deține sau vinde petardele, bărbatul s-a ales cu dosar penal și riscă închisoarea.

„Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor, iar romașcanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de art. 37, lit. a din Legea 126/1995 modificata și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Legea interzice deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului. Polițiștii reamintesc faptul că petardele fac parte din categoria produselor pirotehnice interzise la deținere și utilizare de către persoanele neautorizate. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment, dar numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații: a) între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale; b) la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri; c) la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze; d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre; f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane; g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.