* Tatăl le-a spus medicilor de pe ambulanţă că fiul lui s-a înecat cu lapte
* Din primele verificări a rezultat că, de fapt, copilul a căzut de pe o canapea pe pardoseala din beton
Un bebeluş în vârstă de 6 luni a murit, marţi dimineaţă, în condiţii suspecte, iar poliţia a deschis o anchetă pentru a elucida împrejurările în care s-a petrecut accidentul. Tatăl micuţului, Marius Alexandru Pavel (25 de ani), din satul Şoimăreşti, comuna Drăgăneşti, a chemat ambulanţa la ora 11,03 şi le-a spus medicilor că fiul lui s-a înecat cu lapte. Din păcate, era prea târziu pentru ca echipajul medical să mai poată face ceva.
Au fost anunţaţi poliţiştii, în faţa cărora tatăl a spus altceva. Şi anume că a lăsat bebeluşul în casă, pe o canapea şi acesta a căzut pe pardoseala din beton.
“Cunosc familia, pentru că în toamnă ne-am autosesizat şi am făcut o anchetă socială”, spune Petrică Bistriceanu, primarul de Drăgăneşti. “Aspectele sesizate de vecini s-au confirmat, în sensul că familia este săracă, nici unul dintre soţi neavând serviciu. Doar mama bărbatului lucra în Italia şi le trimitea lunar 200-300 de euro şi pachete. Atunci, la anchetă, părinţii şi-au luat angajamentul că vor avea grijă de copii. Le-am spus să intre în evidenţă pentru ajutor social, pentru că în afară de ce trimite mama lui, mai luau alocaţia celorlalţi 3 copii şi mai aveau alocaţia de 200 de lei pentru cel care a murit. Patru copii au, dar soţia lui mai are unul din prima căsnicie pentru care ia alocaţia suplimentară de la Bârlad, de unde este ea. A refuzat ajutorul social atunci, a spus că sunt puţini bani, n-are cu ce trăi. Acuma, când s-a întâmplat tragedia, soţia era plecată de vreo săptămână în Italia, la muncă. Urmează să vină acasă, acum, să-şi îngroape copilul. Păcat că s-a întâmplat aşa, nu ştiu ca tatăl copiilor să fie consumator de alcool, dar oricum e greu să ai grijă de patru copii, toţi mici, sub 5 ani” a mai spus primarul.
În funcţie de rezultatul necropsiei va continua ancheta poliţiştilor, care trebuie să stabilească dacă tatăl poate fi considerat vinovat, legal, de producerea accidentului.
Cristina IORDACHE