Polițist local condamnat pentru corupție

Tribunalul Neamț a pronunțat ieri, 28 martie 2017, sentința într-un dosar de corupție. Ionel Trofin, polițist local în orașul Târgu Neamț, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. El a recunoscut acuzația și a beneficiat de procedura rapidă de judecată și o reducere de pedeapsă.

Polițistul a fost denunțat ofițerilor Serviciului Județean Anticorupție Neamț de unul dintre cei amendați. În urma sesizării, ofițerii anticorupție au organizat un flagrant, ce a avut loc în ziua de 15 iunie 2016. Cauza a fost instrumentată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, iar procurorul a dispus atunci reținerea polițistului pentru 24 de ore. Sesizarea polițiștilor SJA Neamț a fost făcut în ziua de 16 martie 2016, iar denunțătorul preciza că în urmă cu o zi, când conducea autoturismul proprietate personală în zona pieței agro-alimentare din orașul Târgu Neamț, a fost oprit în trafic, după ce a pătruns pe o stradă cu acces interzis de către polițistul local T.I., care era de serviciu. Acesta, pentru a nu aplica măsurile legale de sancționare contravențională, a pretins și primit de la denunțător suma de 100 lei, potrivit dosarului. Anchetatorii au mai stabilit că inculpatul a mai procedat în mod similar în ziua de 14 iunie 2016. Atunci, polițistul local a pretins și primit, în același scop, suma de 150 lei de la o altă persoană, pe care a depistat-o în trafic pe raza orașului Târgu Neamț, după ce a pătruns cu autoturismul pe o stradă cu acces interzis.

Sumele care au făcut obiectul corupției au fost confiscați de instanță de la inculpat. Sentința de ieri nu este definitivă. (C.I.)